Una dintre victime, o gravidă, ar fi rămas fără un deget, fiind transportată la spital pentru reatașare și îngrijiri medicale.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit, din primele cercetări, că membrii unei familii, având în mâini obiecte contondente, ar fi pătruns în curtea locuinței unui bărbat, unde ar fi distrus geamurile casei și ar fi lovit-o pe concubina acestuia.
Ulterior, ar fi pătruns în curtea locuinței unui alt bărbat, unde ar fi distrus două geamuri ale casei, precum și geamurile unei mașini, după care ar fi distrus ușa de acces a unei alte locuințe, un geam al casei și un telefon mobil al unei femei.
Membrii familiei respective ar fi pătruns și în curțile locuințelor a doi bărbați, unde, de asemenea, ar fi distrus ușile de acces și geamurile, transmite Mediafax.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu, un echipaj al Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi o patrulă de poliţie se află, duminică seara, în zona în care a avut loc incidentul, pentru a o supraveghea.
"Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Mihăileşti au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie din comuna Clejani, judeţul Giurgiu, cu privire la faptul că are loc un conflict între mai multe persoane, cu mai multe victime, solicitând şi ambulanţa. În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Din primele cercetări, a reieşit faptul că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, membrii unei familii, având în mâini obiecte contondente, ar fi pătruns în curtea locuinţei unui bărbat, unde ar fi distrus geamurile casei şi ar fi lovit-o pe concubina acestuia", se arată într-un comunicat de presă, transmis duminică de IPJ Giurgiu.
Ulterior, membrii aceleiaşi familii ar fi pătruns în curtea locuinţei unui alt bărbat, unde ar fi spart două geamuri ale casei, precum şi cele ale unui autoturism, după care, ar fi distrus uşa de acces a unei alte locuinţe, un geam al acesteia şi un telefon mobil al unei femei.
Membrii familiei respective ar fi pătruns şi în curţile locuinţelor altor doi bărbaţi, unde, de asemenea, ar fi distrus uşile de acces şi geamurile imobilelor.
Conflictul a fost aplanat de forţele de ordine sosite la faţa locului, iar în zonă a rămas o echipă a Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi o patrulă de poliţişti.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere, a precizat sursa citată.