Pensiile speciale ar urma să fie reduse cu 15% dacă un proiect al guvernului va trece de votul din Senat, dar și de contestația de la CCR.
Pensiile speciale ar urma să scadă cu sume cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei potrivit unor calcule făcute de Newsweek România.
Citește și: Pensiile speciale, tăiate cu sume între 3.000 și 6.000 lei. Crește și vârsta de pensionare
Proiectul de tăiere a pensiilor speciale mai cuprinde o prevedere foarte importantă. Vârsta de pensionare a judecătorilor ar urma să crească la 65 de ani. Astfel, cine intră în magistratură de anul viitor se va pensiona la 65 de ani.
FOTO S-a pensionat la 43 de ani cu 15.500 lei pensie specială. A pus deoparte și peste 200.000 euro
Exemplul pe care îl avem mai jos explică necesitatea unei reforme a pensiilor speciale. În România, sunt 5.800 de pensii speciale. Pensia specială medie este de 25.000 lei.
Judecătoarea Florina Mociran, fostă șefă a Secției Civile din Tribunalul Bihor, s-a pensionat la vârsta la care oamenii obișnuiți mai au 20 de ani de lucrat până la pensie.
Conform declarației de avere, fosta judecătoare Florina Mociran a încasat un salariu mediu net lunar de 19.428 lei.
Cum pensia specială este 80% din salariul mediu pe ultimii 4 ani, judecătoarea Florina Mociran încasează o pensie specială de 15.542 lei net/lună.
De asemenea, în 2022, Florina Mociran încasa 4.200 euro din chirii și avea în conturi circa 200.000 euro.
Judecătoarea s-a pensionat la 43 de ani scrie ebihoreanul.ro.
Pentru că încasează o pensie specială frumoasă de la stat, a decis să descopere cele mai frumoase destinații de vacanță din lume.
Citește și: 17.650 lei pensie specială ia judecătoarea care a explicat cum se depune plângere contra CCR
S-a pensionat la 43 de ani cu 15.500 lei pensie specială. A pus deoparte și peste 200.000 euro
Iar, pentru a îmbina plăcutul cu utilul, s-a declarat „digital creator”. Ea se pozează în locațiile pe care le vizitează și postează pe rețelele de socializare pentru a deveni o influenceriță de top. Deocamdată, pe Facebook, de exemplu, are peste o mie de urmăritori.
Citește și: Tăierea pensiilor speciale de 25.000 lei, aviz negativ la CSM. De ce nu sunt șanse să fie adoptată?
Printre ultimele destinații descoperite și ilustrate cu imagini de Florina Mociran se numără locații din Cuba, China, Portugalia, Kenya sau Dubai.
Citește și: UE lasă România fără miliarde de € pentru că nu a tăiat pensiile speciale. Guvernul le-a majorat
Dar, îi place și în România. De pildă, a postat incitant din Deltă...
... și de la Sfinxul dinMunții Bucegi.
Proiectuld e lege prin care se taie pensiile speciale a trecut de Camera Deputaților și este în analiză la Senat. După ce președintele va aproba legea, CSM va contesta proiectul al CCR.
Tăierea pensiilor speciale va fi decisă de CCR unde 8 din cei 9 judecători au pensii speciale.