Potrivit informațiilor obținute de cancan.ro, soțul artistei de muzică populară se afla în incinta Serviciului de Taxe și Impozite Craiova și i s-a făcut rău.
Medicii ajunși la fața locului l-au resuscitat minute bune, fără rezultat însă. În cele din urmă, a fost declarat decesul bărbatului.
Ce spune Poliția
„În cursul acestei zile, poliţişti din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că unei persoane i s-a făcut rău în incinta unui birou de copiat acte din zona Pieţei Centrale, din Craiova.
La fața locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat un bărbat de 47 ani, căruia i se efectuau manevre de resuscitare de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dolj fără succes însă, fiind declarat decesul acestuia.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă.
Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, spun reprezentanţii IPJ Dolj.