Bărbatul, nevaccinat împotriva COVID-19, cu vârsta între 50 şi 60 de ani, nu prezenta simptome în momentul efectuării testului, la coborârea din avion pe 25 noiembrie, a precizat Agenția Regională de Sănătate (ARS).
Soţia sa, tot nevaccinată şi cu care a fost în călătorie, „a fost testată pozitiv la COVID-19 şi în prezent se realizează o secvenţiere pentru a se verifica dacă este vorba tot despre varianta Omicron”, a menţionat ARS.
Citește și: Ucigașul interlopului Caiac, eliberat după 11 ani de închisoare. Mavrichie: L-am omorât de frică
Cuplul a rămas în izolare de la intrarea în ţară. Franţa a anunţat miercuri o înăsprire a condiţiilor de intrare pe teritoriul său, impunând teste negative pentru toţi călătorii, chiar şi vaccinaţi, ce vin dintr-o ţară din afara Uniunii Europene.
Joi, principalul consilier ştiinţific al guvernului, Jean-Francois Delfraissy, a declarat că varianta Omicron ar putea ajunge dominantă în Franţa până la sfârşitul lunii ianuarie, dar că între timp ar fi posibil să fie sărbătorit Crăciunul în bune condiţii dacă se vor lua măsuri pentru limitarea răspândirii Delta.
Citește și: Gigi Becali, despre Nuțu Cămătaru: Când eram la cazino, îi ceream o sută-două sute de mii de euro
În opinia sa, „adevăratul inamic” este încă în continuare Delta, care propagă al cincilea val epidemic. „Ar trebui să asistăm la o creştere progresivă a variantei Omicron, care va înlocui Delta”, posibil până la sfârşitul lui ianuarie, a spus el la postul de televiziune BFM.
„Crăciunul nu este în pericol dacă populaţia şi decidenţii sunt toţi foarte prudenţi”, a mai afirmat Delfraissy, reiterând că distanţarea socială şi doza booster de vaccin sunt armele-cheie în lupta contra COVID-19.
Miercuri, Franţa a raportat aproape 50.000 de cazuri noi de infectare şi 1.866 de pacienţi la terapie intensivă.