Răducanu venise în Marea Britanie pentru a munci, după decesul tatălui său. Îşi lăsase în ţară soţia. Tânărul a fost condamnat anul trecut de Curtea Coroanei din Bristol la 5 luni, după scandalul în care fusese implicat. Conform procurorilor, pe 26 ianuarie 2020 Răducanu se afla într-un club de noapte din Gloucester. Pe ringul de dans, un tânăr localnic s-a ciocnit întâmplător de Răducanu. Deşi Finleigh B. şi-a cerut scuze pentru incident, Răducanu l-a lovit puternic cu pumnul. Agenţii de ordine din club i-au evacuat pe amândoi, împreună cu Corey H., un prieten de-al lui Finleigh B., care asistase la incident. La ieşire, Răducanu s-a urcat în maşină şi l-a acroşat intenţionat pe Finleigh B.
Citește și: PSD l-a scăpat de sărăcie: Daniel Ghiță a trăit, în 2020, cu 500 lei/lună. Nu are bani la bancă
Apoi a coborât, înarmat cu un cuţit, şi l-a lovit de două ori în gât pe acesta. Când Corey H. a încercat să intervină, Răducanu l-a lovit şi pe acesta, sfâşiindu-i palma uneia dintre mâini. „Răducanu nu a mai avut niciodată probleme cu poliţia aici sau în România. Şi-a exprimat sincerele remuşcări la interogatoriu. Nu a explicat de ce a făcut ce a făcut, dar îi pare sincer rău. În lumina rece a zilei, nu poate înţelege de ce a acţionat aşa cum a făcut-o”, a spus avocata acestuia în faţa judecătorilor. Aceştia nu au fost însă impresionaţi de pledoarie, condamnându-l pe Răducanu pentru fapta comisă, cu doar trei zile înainte să împlinească 30 de ani, la 6 ani şi 8 luni de închisoare.
Continuarea, în Ziarul de Iași.