Furnizorii de energie se plâng că vor avea pierderi din cauza ordonanței Guvernului

DE Edi Neagu | Actualizat: 28.01.2022 - 11:45
Furnizorii contestă decizia guvernului. FOTO: Facebook
Furnizorii contestă decizia guvernului. FOTO: Facebook

Asociația Furnizorilor de Energie din România susține că pierderile vor fi chiar din momentul emiterii facturilor.

SHARE

Furnizorii de energie vor avea pierderi chiar de la întocmirea facturilor, întrucât preţul stabilit prin noua ordonanţă de compensare a facturilor este mai mic decât costurile companiilor, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România - AFEER.

AFEER consideră că ajutorarea consumatorilor, în special a celor casnici, pe timpul anotimpului rece este utilă şi, mai ales, necesară, dar trebuie făcută în mod cât mai simplu şi clar fără a afecta industria energetică. Consumatorii trebuie sprijiniţi în contextul actual, al creşterilor explozive ale preţurilor în toată lumea.

"Furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, companii membre ale AFEER, sunt pregătiţi şi vor acţiona pentru aplicarea legislaţiei, respectiv a tuturor măsurilor de plafonare şi compensare a facturilor. Din păcate, OUG 3/2022, care vine cu măsuri suplimentare de sprijinire a consumatorilor, introduce şi dispoziţii care vor avea un efect dezastruos pentru furnizori", declară domnul Laurenţiu Urluescu, preşedinte AFEER.

Citește și: Fiecare indiciu” arată că Putin plănuiește invazia Ucrainei la mijlocul lunii februarie

Potrivit estimărilor asociaţiei, impactul financiar al schemei de sprijin depăşeşte cu mult 3 miliarde de lei, sumă comunicată de către autorităţi ca fiind alocată pentru această schemă.

"De aceea, facem apel la autorităţi să deconteze corect şi la timp, în conformitate cu prevederile legale, evitând riscul ca furnizorii să nu mai poată să susţină financiar sprijinul asumat de stat pentru consumatori şi astfel să apară întârzieri la plată pe tot lanţul energetic", se arată în comunicat.

AFEER a avertizat, încă de la mijlocul anului trecut, conform cotaţiilor principalelor burse europene, că preţurile la energie electrică şi gaze naturale au o traiectorie ascendentă, alimentată de creşterea cererii, scăderea ofertei, majorarea fără precedent a preţurilor certificatelor de carbon; la acestea s-au adăugat, în ultimul timp, diversele dispute geopolitice etc.

Citește și: Atenție, șoferi! Codul Rutier, moficat: permis suspendat până la 4 luni și amenzi până la 2.900 lei

"Reiterăm că furnizorii de energie NU sunt cauza pentru creşterile din piaţă ale preţurilor la energie! Furnizorii fiind la fel de afectaţi de aceste creşteri de preţuri precum consumatorii finali. Noua OUG 3/2022 aduce o presiune în plus pe furnizori, care devin, astfel, cel mai afectat segment din lanţul energetic", spun reprezentanţii furnizorilor.

Potrivit acestora, legislaţia iniţială (OUG 118/2021, OUG 130/2021, Legea 259/2021, normele de aplicare ale legislaţiei primare) conţinea prevederi care, chiar dacă unele neclare, iar altele tardive, trebuiau aplicate. Furnizorii, care sunt integratorul pieţei de energie şi interfaţa acesteia cu consumatorii, s-au străduit să aplice corect legislaţia.

"Suntem conştienţi că, în anumite cazuri, unii furnizori au aplicat deficitar dispoziţiile legislative, chiar dacă au anticipat şi au anunţat public că vor exista întârzieri în emiterea facturilor sau aplicarea schemei de plafonare/compensare, cauzate, de altfel, de întârzierile şi neclarităţile din legislaţie. În aceeaşi măsură, suntem conştienţi că toţi membrii AFEER au depus eforturi uriaşe pentru a aplica schema de sprijin. De aceea, susţinem şi insistăm că fiecare caz de încălcare voită sau involuntară a legislaţiei trebuie tratat punctual, fără a acuza şi fără a penaliza un întreg domeniu de activitate!", se precizează în comunicat.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te