Furturile de catalizatoare au explodat în Iași: Poliția a început să păzească parcările

DE Alin Crișan | Actualizat: 27.01.2023 - 18:17
Catalizator - Foto: Poliția Română
Catalizator - Foto: Poliția Română

În Iaşi, furturile de catalizatoare au expodat la începutul acestui an, iar ieşenii cu maşinile cu garda înaltă au ajuns să şi le păzească peste noapte.

SHARE

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Iaşi, până în prezent au fost semnalate aproximativ 35 de cazuri de furt de catalizatoare. 

De altfel, în ultimile zile, tot Iaşul a auzit de păţania unor ieşeni din Alexandru care s-au trezit într-o dimineaţă cu maşinile zornăind înfundat, după ce hoţii le-au tăiat catalizatoarele cu faiul. Numai în parcarea respectivă zece maşini au rămas fără catalizatoare.

Se pare că făptaşii de atunci au fost prinşi de poliţişti după multe nopţi de pândă a acestora, îmbrăcaţi în civil. Este vorba despre doi puşti de 19 şi 20 ani: Florin Roşu şi Florin Gheorghe Chiraşcu. Aceştia erau „asistaţi” de la distanţă de alţi indivizi care stăteau „de şase”.

După ce furau catalizatoarele, aceştia le duceau la fier vechi unde luau bani frumoşi pe componentele din interiorul pieselor, mai ales pe platină. Cei doi hoţi sunt din Ciurea şi din Mogoşeşti şi au fost prinşi în flagrant.

„În noaptea de 24 spre 25 ianuarie, în jurul orei 3, poliţiştii Secţiei 3 Iaşi au prins în flagrant doi tineri de 19, respectiv 20 de ani, în timp ce sustrăgeau, prin tăiere cu un fai electric, un catalizator de la o maşină parcată pe o stradă din mun. Iaşi. Cei doi ar fi fost însoţiţi de un bărbat de 32 de ani, care îi aştepta la volanul maşinii cu care veniseră la locul faptei. Cele trei persoane au fost conduse la sediul Poliţiei pentru cercetări, iar în urma probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că tânărul de 20 de ani din comuna Ciurea este bănuit de comiterea, în perioada aprilie 2022 - ianuarie 2023, a 10 infracţiuni de furt calificat de catalizatoare, fapte ce ar fi fost comise pe raza municipiului Iaşi. De asemenea, tânărul de 19 ani din comuna Mogoşeşti este bănuit de comiterea a opt dintre aceste infracţiuni, dintre care a rezultat faptul că în noaptea de 8 spre 9 ianuarie cei doi ar fi sustras catalizatoarele de la două autoturisme parcate pe strada Muşatini, la distanţă de 50 de metri una de cealaltă. Totodată, pe parcursul administrării probatoriului a rezultat faptul că la comiterea unora dintre aceste fapte, ar fi participat alţi doi bărbaţi. Prejudiciul cauzat în urma sustragerii catalizatoarelor este de aproximativ 16.000 de lei”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Judecătorii au decis ca cei doi tineri de 19 şi 20 de ani să fie arestaţi pentru 30 de zile. Cei care fură catalizatoarele preferă maşinile înalte, printre care şi Loganurile. Hoţul trebuie să se bage sub autoturism pentru a tăia cu flexul ţeava de eşapament.

De altfel, sunt vizate maşinile parcate în locuri întunecate. Catalizatoarele sunt vizate de hoţI pentru faptul că au în componentţă metale scumpe, cum ar fi platina, paladiul și rodiul.

Potrivit poliţiştilor, la Iaşi vin să fure catalizatoare chiar şi hoţi din Brăila şi Arad. La sfârşitul anului trecut, doi hoţi care căutau maşini prin Ciurea a fost depistaţi de către o patrulă de poliţie.

Citește mai multe pe ziaruldeiași.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te