„Sunt revoltat. În capitala României, în anul 2020, avem perspectiva anului 2021 în care efectiv nu vom mai avea unde să ducem gunoaiele. Aceste deşeuri care trebuie colectate selectiv şi reciclate noi suntem campionii Europei şi le ducem la groapă. Ministerul poartă o corespondență și i-am pus în vedere Primăriei Capitalei de fiecare dată că trebuie să se preocupe să identifice soluții pentru că Bucureștiul astăzi produce un milion de tone de deșeuri pe an din cele șase pe care le produce România”, a declarat ministrul Mediului, Costel Alexe, la un post de televiziune.
Firea i-a răspuns în aceeași emisiune că „e foarte rău că un ministru nu știe ce se întâmplă în București. (...) Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!”.
Edilul a mai spus că Guvernul PNL îi menționează numele în discuții privind poluarea doar pentru a exista un țap ispășitor. „S-au făcut lucruri și se vor face. Este foarte bine că e preocupat (ministrul Mediului, n.r.). Partea proastă este că ai tăi colegi nu au făcut în Consiliul General pentru a îmbunătăți calitatea mediului și dumnealui vine și ne dă lecții”, afirmat Firea.
Fără a da exemple, primarul general a adăugat că Primăria Capitalei a luat măsuri pentru imbunătățirea calității aerului, iar faptul că Bucureștiul este pe locul patru în privința poluării și nu pe primul înseamnă că proiectele derulate au dat roade.
„Faptul că avem din ce în ce mai multe mașini proprietate personală de aproape unică folosință e un fapt îngrijorător. De aceea, facem campanii ca cetățenii să folosească transportul public în comun. Foarte multe autobuze merg goale pentru că avem obișnuința de a circula cu autoturismul personal”, a mai spus Firea.