Fostul partener al lui Gino Iorgulescu și al lui Cosmin Olăroiu în celebrul lanț de restaurante Trattoria Il Calcio, nelipsit din anturajul Stelei în anii '90, Sălăgean descrie pas cu pas o întâmplare de pomină cu Becali, care a plecat la Monaco într-un avion privat, cu brânză, iaurt și 640.000 de euro de acasă, și a câștigat la cazinou 360.000€.
Valentin Sălăgean și Gigi Becali la cazinou, în Monaco: „Ia, bă, din seif mai mulți bani, ia cât vrei!”
„Să mă ierte domnul Becali că vorbesc, știu că nu-i place. M-a rugat tot timpul să nu vorbesc despre el la TV, dar nu e nimic de rău. Am fost cu dânsul la Monaco 3 zile. Am luat 640.000 de euro din seif. Avea un seif mare, cât ecranul ăsta (n.r. - arată spre o plasmă din studiou). La Palat era.
Mi-a zis: «Ia de acolo un milion, două!». «Gigi, n-avem ce să facem cu 1-2 milioane, ne ajung câteva sute de mii». «Ia, bă, de acolo mai mulți bani, ia cât vrei!». Avea mulți bani cash atunci. Am luat banii, i-am băgat în geantă. 640.000 de euro, numărați! Avea foarte mare încredere în mine.
Citește și: Produsul românesc care ar costa 4,50 lei pe kilogram și a fost recunoscut de UE. „O realizare unică”
Am fost la Monaco cu un avion privat. I-am zis în avion că trebuie să declarăm banii, altfel îi confiscă. «Lasă, bă, ce să declari?!». Cum e el, el nu are treabă cu realitatea... Dar eu, cum am coborât în aeroport, m-am dus la ghișeu, la Poliție, și am declarat banii. Le-am zis polițiștilor: «Am venit cu 640.000 de euro, vrem să mergem la cazinou, să bem și să mâncăm». N-a fost nicio problemă. I-am zis lui Gigi că am declarat banii și facem ce vrem cu ei de-acum.
Am pus banii în seif, la hotel, mi-a zis Gigi să am eu grijă de bani. Aveam grijă să nu dea șpăgi, că dădea spăgi cam mari. El dădea 3.000 de euro pe zi numai șpăgi! Am găsit o româncă la recepție, scria pe ecuson Elena. A întrebat câți copii are, avea doi. Și mi-a zis să-i dau câte o mie de euro pentru fiecare copil: «De la domnul Becali, să se bucure copiii».
Am mers la cazinou și a câștigat 360.000 de euro. Și n-am mai intrat din ziua aia în cazinou. Cu banii ăia și-a cumpărat costume de 160.000 de la Brioni, pantofi...”, a povestit Sălăgean la GSP Live.