Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. Polițiștii nu i-au găsit pe șoferi la fața locului

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 12.11.2023 - 18:43
Gigi Becali implicat într-un accident rutier. Polițiștii nu i-au găsit pe șofer la fața locului - Foto: Observator
Gigi Becali implicat într-un accident rutier. Polițiștii nu i-au găsit pe șofer la fața locului - Foto: Observator

Maşina care aparţine lui Gigi Becali, patronul FCSB, a fost implicată într-un accident pe Centura Capitalei. Poliţiştii care au ajuns la faţa locului nu au găsit pe niciunul dintre şoferii care ar fi fost implicaţi.

SHARE

Duminică, 12 noiembrie, autoturismul lui Gigi Becali, marca Rolls-Royce, a fost implicat într-un accident rutier pe centura București.

Mașina lui Gigi Becali implicată într-un accident rutier

Iniţial, conform primelor informaţii, s-a vehiculat ipoteza că Ionuţ Luţu, un apropiat al lui Gigi Becali, ar fi fost la volan în momentul incidentului, iar acesta a încercat să evite o altă maşină şi a ajuns cu Rolls-Royce Ghost Black Badge de 500.000 de euro în şanţ.

Citește și: FOTO Gigi Becali, implicat într-un accident cu Rolls-Royce-ul de 500.000 €. Nu l-a reparat cu ranga

Ulterior, Gigi Becali a declarat în mod public că el era cel care se afla la volan şi, într-adevăr, a vrut să evite un alt vehicul, a derapat şi a ajuns cu maşina pe marginea drumului.

"Nu că sunt bine, sunt foarte bine! Da, eu eram la volan. Am intrat într-o depășire, iar cel pe care l-am depășit s-a băgat și el în depășire, fără să se asigure. Ca să-l evit, am tras de volan și am intrat în șanț. Când intri într-o depășire și cel pe care-l depășești intră și el în depășire, se numește unghiul mort.

Ca să-l evit, am intrat în șanț. Mașina? Doar roțile (n.red. sunt avariate). Le-am spus polițiștilor să ia imaginile de pe camerele video. El nici nu a oprit. Nemernic! Să-l vadă pe camere și să-l cheme. Nici nu mă interesează. Eu l-am evitat, am făcut un bine și cu asta basta", a declarat Gigi Becali pentru gsp.ro.

Potrivit comunicatului Poliţiei, atunci când primii agenţi au ajuns la faţa locului, nu au găsit pe niciunul dintre şoferi.

"La data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 11:42, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DNCB, un  autoturism a derapat și a intrat într-un șanț. La fața locului s-au deplasat polițiștii în rutieri din Pantelimon, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă și că evenimentul rutier s-a produs la km 13 + 500, în zona localității Dobroești.

Citește și: Becali, ca la el acasă într-un magazin de lux în Elveția. „Qu’est-ce qu’il s’est passe? Dă-i afară!”

La fața locului a fost găsit autoturismul în cauză, fără să fie prezentă vreo persoană. Din primele verificări și investigații a rezultat faptul că, persoana care ar fi condus autoturismul se va prezenta la sediul unității de poliție competente, în termenul  prevăzut de lege. De asemenea, până la acest moment nu au rezultat indicii cu privire la existența vreunei victime. Polițiștii rutieri efectuează activități specifice, pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun", se arată în comunicatul Poliţiei Ilfov.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te