Virusul gripei aviare a fost confirmat, duminică, la o probă colectate de la pui de găină morţi într-o gospodărie din Cristuru-Secuiesc, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Harghita dispunând uciderea şi incinerarea tuturor păsărilor din exploataţia contaminată şi alte măsuri de protecţie în zona localităţii, relatează Agerpres.
„În gospodăria anexă a unui cetăţean din Cristuru-Secuiesc, unde acesta deţinea 60 capete pui de găină şi 6 capete găini adulte, după apariţia pe baza semnelor clinice a suspiciunii de influenţă aviară, au fost recoltate probe de la pui morţi, probele fiind expediate în ziua de 08.05.2021 la Laboratorul din Iaşi. Prin identificarea genomului virusului influenţei aviare a ieşit un rezultat pozitiv la pasărea examinată, confirmat prin B.A. 11739/ 09.05.2021”, a anunțat Prefectura Harghita.
Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Harghita, întrunit în şedinţa de duminică, a dispus ca furajele, deşeurile, materialele susceptibile a fi contaminate din gospodăria respectivă să fie neutralizate, prin incinerare sub supraveghere sanitară veterinară. De asemenea, gunoiul de grajd şi aşternutul provenit de la păsările susceptibile de a fi contaminate vor fi eliminate prin îngropare suficient de adânc pentru a preveni accesul păsărilor sălbatice şi a altor animale.
S-a dispus şi constituirea unei zone de protecţie, pe o rază de 3 kilometri în jurul exploataţiei contaminate, care cuprinde localităţile: Cristuru-Secuiesc (cu sat Beteşti); Şimoneşti (cu sat Rugăneşti), Secuieni (cu sat Bodogaia), Avrămeşti (cu sat Cecheşti) şi în zona de supraveghere cu o rază de 10 km în jurul exploataţiei, incluzând zona de protecţie, care cuprinde localităţile: Porumbenii-Mari (cu satele Porumbenii Mari şi Porumbenii Mici), Şimoneşti (cu satele Medişoru-Mare, Nicoleni, Chedia-Mare, Chedia-Mică, Cădaciu-Mic), Săcel (cu satul Şoimoşu-Mic), Secuieni (cu satele Secuieni şi Eliseni), Avrămeşti (cu satele Laz-Şoimuş, Andreeni şi Goagiu) – judeţul Harghita, respectiv Vânători, Mureni, Feleag, Şoard – judeţul Mureş.
Vor fi verificate toate gospodăriile din această zonă, vor fi făcute controale pentru găsirea comercianţilor ilegali de păsări din Harghita și, de asemenea, vor fi făcute controale pentru a vedea dacă păsări din Mureș au ajuns și în acest județ.
Joi, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat prezenţa virusului gripei aviare, serotipul H5N8, la păsările dintr-o exploataţie comercială din localitatea Ungheni, judeţul Mureş, ferma având un efectiv de 180.000 de găini. Acestea au fost omorâte și arse, împreună cu furajele și așternutul.