„În şedinţa de Guvern de astăzi am aprobat rectificarea bugetară pe anul 2021, prima rectificare bugetară pe acest an. La baza rectificării stă o reevaluare a Produsului Intern Brut, în lumina informaţiilor referitoare la creşterea economică, PIB are o valoare nominală acum de 1,17 miliarde faţă de 1,11 miliarde la începutul anului. În prima parte a anului, investiţiile au avut o contribuţie majoră la PIB de peste 5 puncte procentuale în trimestrul 2, ceea ce arată că investiţiile sunt motorul creşterii economice.. Se schimbă estimarea de creştere reală pe care am avut-o la începutul anului, acum mergem pe o estimare de 7% faţă de o estimare iniţială de 4,3%. Deficitul bugetului general consolidat, în sumă absolută, creşte de la 80 de miliarde la 83,8 miliarde, ceea ce reprezintă un deficit bugetar de 7,13% din PIB”, a declarat premierul după şedinţa de Guvern.
Citește și: VIDEO Filmare nocturnă cu podul de 500 milioane € de la Brăila la care se lucrează non-stop
Cîţu a anunţat alocări de 4,5 miliarde de lei pentru a susţine sistemul de sănătate, iar cheltuielile pentru investiţii cresc cu 6,6 miliarde de lei.
Citește și: VIDEO Aventurile lui Van Damme în România: petrecere cu Dani Mocanu, beție în taxi, bătut în baruri
Conform premierului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Investiţiilor Europene şi Ministerul Transporturilor primesc cei mai mulţi bani.