Incidentul s-a petrecut în curtea cabinetului medical din comuna Balaciu, județul Ialomița, acolo unde este amenajat un WC vechi. O femeie de 53 de ani care avea nevoie de un consult medical a vrut să folosească toaleta, dar podeaua s-a rupt pe toată suprafața, iar pacienta a căzut 60-70 de centimetri în adâncime. Femeia nu s-a putut ridica singură și a avut nevoie de ajutorul a doi bărbați ca să fie scoasă din toaletă, relatează Mediafax.
„S-a rupt capacul de pe suprafață cu totul. Nu știa nimeni că WC-ul cedase. Femeia a căzut cam 60 de centimetri. M-a sunat doamna doctor, nu eram acolo, am trimis imediat doi oameni, au ridicat-o pe femeie. Am întrebat-o dacă a pățit ceva, dacă o doare ceva, mi-a spus că nu. Nu a fost nicidecum un incident grav, viața femeii nu a fost pusă în pericol”, a declarat Mirel Dănuț Simion, primarul localității Balaciu.
Incidentul a fost făcut public pe Facebook de fiica femeii, care lucrează în străinătate și care s-a arătat revoltată de episodul nefericit prin care a trecut mama sa. Cu toate acestea, primarul localității susține că viața femeii nu a fost pusă în pericol și că incidentul nu a fost nici pe departe atât de grav pe cât au semnalat rudele pacientei.
Pe de altă parte, DSP Ialomița susține că este nevoie de o anchetă de specialitate pentru că lucrurile nu pot rămâne așa. „Am înaintat cazul compartimentului inspecție pentru verificăari, să vedem despre ce a fost vorba acolo. Lucrurile nu pot rămane așa”, a declarat Cristina Iorga, director DSP Ialomița.