„Sunt convins că milioanele de credincioşi care vor participa la procesiunile religioase vor da dovadă de echilibru, de simţ civic crescut, înţelegând că încă traversăm o perioadă critică, comportamentul fiecăruia dintre noi fiind decisiv în lupta pentru stoparea acestei pandemii. În noaptea de 1 spre 2 mai, circulaţia persoanelor este permisă doar pentru participanţii la slujbele religioase. Subliniez acest lucru pentru a ruga toţi cetăţenii care nu participă la slujba de Înviere să rămână acasă. Nu de alta, dar chiar nu vor avea ce activităţi să desfăşoare în noaptea de 1 spre 2 mai, alta decât participarea la slujba religioasă", a afirmat Bode, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca.
Citește și: Liber la vaccinarea cu AstraZeneca, de vineri. Verificarea locurilor disponibile se face online
El a reamintit că, în baza hotărârii de guvern adoptate pe 8 aprilie, în cazul celor care vor merge la slujba de Paşte, circulaţia pe timpul nopţii va fi permisă în intervalul orar 22,00 - 5,00.
"Magazinele vor rămâne deschise până la ora 20,00 şi în Vinerea Mare. Aşa cum ştiţi, staţiunile de pe litoral, respectiv staţiunile montane vor fi deschise respectând toate regulile în vigoare, dar cu o capacitate de maxim 70% cazare din tot ce înseamnă capacitatea de cazare pe care ei o oferă", a menţionat el.
Ministrul de Interne a estimat că procesiunile religioase din zilele de Paşte vor strânge un număr mare de credincioşi, subliniind că rolul forţelor de ordine va fi să se asigure că oamenii respectă măsurile de protecţie sanitară şi să ia cele mai bune măsuri pentru prevenirea tulburării ordinii şi liniştii publice.
Citește și: Raed Arafat, despre Paște 2021: Măsurile anti-COVID vor fi adaptate situației sanitare
"Prevenţia, echilibrul şi calmul sunt coordonatele după care se vor ghida structurile Ministerului Afacerilor Interne care se vor afla pe teren în perioada sfintelor sărbători de Paşte. Astfel, echipajele îşi vor îndeplini cu profesionalism, responsabilitate şi eficienţă misiunile referitoare la menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Românii trebuie să se bucure de cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii în tihnă şi totodată să le fie create condiţiile pentru a participa la aceste ceremonii religioase", a susţinut el.
Lucian Bode a declarat că, în ultima perioadă, a efectuat mai multe vizite în teritoriu, pentru a cunoaşte la faţa locului problemele cu care se confruntă structurile Ministerului Afacerilor Interne. În cadrul vizitei de la Cluj a dorit să se asigure că pregătirea structurilor MAI este adecvată gestionării eficiente a situaţiei din perioada sărbătorilor pascale.
"Am solicitat ca prezenţa forţelor de ordine pe teren să fie organizată, planificată şi să se desfăşoare impecabil din punct de vedere operativ. Pregătirea operativă trebuie susţinută de o bună coordonare şi colaborare cu autorităţile locale. De asemenea, această colaborare trebuie să fie impecabilă cu reprezentanţii bisericii, astfel încât oamenii să se simtă în siguranţă şi protejaţi", a precizat Bode.