Un incendiu violent a izbucnit în zona triaj dintre Gara Basarab și Podul Grant. Inițial au luat foc două vagoane dezafectate însă a fost risc de extindere a focului.
UPDATE 14.36 se redimensionează dispozitivul, rămân 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă. Se lucreaza la stingerea ultimelor 3 vagoane.
UPDATE 13.23 Au fost afectate 15 vagoane dezafectate.
UPDATE12.45 Având în vedere modul de manifestare a incendiului, dispozitivul se suplimentează cu 5 cisterne de mare capacitate pentru a realiza rezerva de apă.În total acționează 9 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 5 cisterne .
UPDATE 12. 35. CFR Călători a transmis că incendiul s-a produs la trei vagoane dezafectate din staţia Bucureşti Basarab, fiind declanşat de către unele persoane fără adăpost.
"Conform procedurilor aferente unor asemenea situaţii, a fost avizat Serviciul de urgenţă 112, iar echipele de intervenţie specială sunt la faţa locului pentru stingerea incendiului.
Din primele informaţii nu a fost găsită nicio persoană rănită. Menţionăm că circulaţia trenurilor nu este afectată", se arată în comunicatul oficial, publicat joi.
Incendiu pe calea ferată în București. Ard vagoane dezafectate în apropiere de gara Basarab
”Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la două vagoane dezafectate, în zona de triaj dintre Gara Basarab și Podul Grant.
Foto: ISU București-Ilfov
Au fost alertate 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum.
Având în vedere modul de manifestare a incendiului, care prezintă posibilitate de extindere și la alte vagoane, dispozitivul se suplimentează cu 2 autospeciale de stingere”, a transmsi ISU București Ilfov.
Foto: ISU București-Ilfov
Avand in vedere degajarea intensa de fum, pentru avertizarea si informarea populatiei a fost emis un mesaj prin sistemul RoAlert