Autoritățile anunță că incendiul izbucnit în ziua de 26 iulie la un depozit de deşeuri mase plastice situat pe platforma Oltchim din municipiul Râmnicu Vâlcea a fost lichidat.
Echipajele ISU, care au supravegheat în ultimele opt zile zona, se retrag. Cauza incendiului nu a fost încă stabilită.
Incendiul de la Oltchim, lichidat după 8 zile. ”Forțele de intervenție își încetează misiunea”
„Incendiul de deşeuri de pe platforma Oltchim, declanşat la o staţie de sortare a deşeurilor reciclabile, a fost lichidat astăzi, 03.08.2024, ora 12.00. Forţele de intervenţie ale pompierilor militari, prezente la locul evenimentului, încetează misiunea de supraveghere”, transmite ISU Vâlcea.
Reprezentanţi ai instituţiei au declarat, pentru News.ro, că nu a fost stabilită, deocamdată, cauza izbucnirii focului.
Evenimente
Deşeurile de pe platforma Oltchim s-au aprins în ziua de 26 iulie, focul extinzându-se pe sute de metri pătraţi, la un maldăr de deşeuri cu o grosime de 20 de metri. Incendiul s-a manifestat cu degajări importante de fum, autorităţile emiţând mesaj RO-Alert.
Citeşte şi: Avioane militare intervin pentru a stinge incendiul de pădure din Mehedinți. Copacii ard de 8 zile
În zilele care au urmat, în pofida intervenţiei pompierilor, focare au continuat să ardă mocnit. În tot acest timp, pompierii au acţionat pentru stingerea focarelor, iar zona a fost permanent supravegheată.