Interzicerea exportului de buştean şi cherestea ar putea aduce pierderi de 1 miliard de euro

DE Adelina Sahlean | 06.06.2019 - 15:23
Bușteni de brazi, pregătiți pentru procesare/ Foto: Shutterstock
Bușteni de brazi, pregătiți pentru procesare/ Foto: Shutterstock

Fordaq, comunitatea forestierilor din România, a anunţat, joi, că iniţiativa legislativă propusă de Liviu Dragnea în domeniul pădurilor, privind interzicerea exporturilor de buştean şi cherestea, ar aduce pierderi de 1 miliard de euro dacă ar fi implementată.

SHARE

"Sectorul forestier s-a procoposit, în ultimele zile ale campaniei electorale, cu un proiect de lege - 340/2019, privind interzicerea exporturilor de buştean şi cherestea, un proiect anunţat în campania electorală de către Liviu Dragnea şi depus ca iniţiativă legislativă la Camera Deputaţilor joi, 23 mai, cu trei zile înainte de finalul campaniei electorale. Tema opririi exporturilor a fost vehiculată în mod oportunist de către diferiţi lideri de opinie, regăsindu-se în diferite proiecte legislative, care au fost respinse în urma dezbaterilor din Parlament. În acest sens dezbaterile şi punctele de vedere transmise de către Guvern în 2015 şi 2017 pot fi consultate pe pagina Camerei Deputaţilor", se arată în comunicat.

Aceasta arată că percepţia celor care se informează pe Facebook, legată de trenurile pline cu buştean, care părăsesc România şi golesc versanţii de păduri, este falsă.

"Acele trenuri cu buştean vin în România nu pleacă! În ultimii 3-4 ani, România a importat în mod constant aproximativ 3 milioane mc de lemn rotund anual, în timp ce exporturile s-au situat sub 100 000 mc de buştean anual! Exporturile de cherestea de răşinoase se bazează în mare măsura pe lemn importat, prin urmare ce logică ar exista în oprirea acestor exporturi? Deşeurile şi rumeguşul rezultate din prelucrarea acestui volum uriaş de lemn provenit din import ajută la echilibrarea cererii interne de resursă pentru industria plăcilor, industria peleţilor şi a producerii de energie pe bază de biomasă. Oprirea acestor fluxuri de export cherestea ar avea drept consecinţă imediată oprirea fluxurilor de import lemn rotund, cu efecte colaterale majore prin afectarea industriei plăcilor, a peleţilor şi a lemnului de foc", a declarat Cătălin Tobescu, reprezentant Fordaq, Comunitatea Forestierilor din România, potrivit News.ro

Comunitatea afirmă că pierderile economice imediate ar fi de 500 milioane euro, contravaloarea exporturilor de cherestea, pierderi dublate prin efectele colaterale în industria plăcilor, a peleţilor şi prin pierderea de resursă pentru energia din biomasă. Concomitent, ar disparea ca resursă pentru lemnul de foc deşeurile obţinute din producerea cherestelei de foioase pentru export, adică echivalentul a 1 milion mc lemn de foc.

În dezbaterile unor proiecte similare din 2015 şi 2017 care vizau oprirea exporturilor de lemn brut, punctele de vedere tehnice transmise de către Guvern au fost explicite, adaugă ei.

Tema opririi exporturilor de buştean şi cherestea este complet defazată faţă de temele dezbătute pe plan European, cu impact asupra domeniului pădurilor: noua strategie forestieră europeană, bioeconomie, economie circulară, energii regenerabilemai spun ei.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te