Ioana Mihăilă, despre vaccinare: Vrem să încurajăm medicii de familie și preoții să se implice

DE Daniel Toșa | Actualizat: 16.07.2021 - 23:06
Ioana Mihăilă despre vaccinare: Vrem să încurajăm medicii de familie și preoții să se implice /FOTO: Facebook/Rovaccinare
Ioana Mihăilă despre vaccinare: Vrem să încurajăm medicii de familie și preoții să se implice /FOTO: Facebook/Rovaccinare

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, la Petreşti, judeţul Dâmboviţa, că pentru accelerarea vaccinării anti-COVID-19 în mediul rural ministerul îşi propune să încurajeze medicii de familie, autorităţile locale şi preoţii să se implice.

SHARE

Mai mult, a spus ministrul, este în lucru o ordonanţă prin care medicii de familie să primească bani în plus pentru vaccinarea la domiciliu.

„Vrem să încurajăm medicii de familie, autorităţile locale şi preoţii, cei care sunt mai aproape de oamenii din mediul rural, să meargă mai departe şi să îi încurajeze să se vaccineze. În plus, avem în lucru o ordonanţă prin care oferim medicilor de familie pentru serviciul de vaccinare pe care îl oferă la domiciliul pacientului, fie că este vârstnic, fie că este nedeplasabil, fie că e mai greu deplasabil, un tarif mai mare pentru a facilita tocmai această vaccinare la domiciliu. De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice vom începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, tocmai pentru a ţinti mai bine acele persoane care sunt şi la cel mai mare risc de a contracta şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu coronavirus. Acestea sunt măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le dezvoltă, dar, împreună cu CNCAV-ul, participăm la activităţile din caravanele de vaccinare, din acţiunea 'Oraşul vaccinează satul' ", a precizat ministrul Ioana Mihăilă.

CITEȘTE ȘI: Un furnizor nu poate refuza acordarea investigațiilor medicale pe motiv că s-au epuizat fondurile

La nivelul judeţului Dâmboviţa, rata de vaccinare în mediul rural este de 16%.

„Este esenţial să creştem accesul la vaccinare, vaccinarea să fie o opţiune uşoară, la îndemână, să nu trebuiască să faci eforturi pentru a te vaccina. Acolo unde nu sunt centre de vaccinare, organizăm echipaje mobile", a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, vicepreşedinte CNCAV.

CITEȘTE ȘI: Clanul turcilor Raim construia vile de lux pe Litoral. Aveau 3,5 milioane de euro din prostituție

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, împreună cu comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, a vizitat, vineri, la Petreşti, centrul mobil de vaccinare a populaţiei împotriva SARS-CoV-2, centru aflat în incinta Căminului cultural din localitate.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te