"Există de mult intenţia ucraineană de a folosi într-un mod rezonabil Canalul Bâstroe pentru a ieşi la Marea Neagră. Dacă se vor face lucrări sau nu, rămâne de văzut. Până acum, totul a fost un mit, nu s-au făcut lucrări de adâncire, ultimele măsurări au arătat că s-au făcut lucrări de întreţinere.
Iohannis: „Nu s-au făcut lucrări de adâncire pe canalul Bâstroe, ci de întreţinere”
Dacă se vor face alte lucrări decât de întreţinere, care sunt absolut în regulă, acestea nu se pot face fără să fie cooptate entităţile internaţionale care se ocupă de protejarea Deltei Dunării şi fără România. Deci nu cred că există aici o discuţie şi, cel puţin, discuţia care a fost s-a dovedit a fi contraproductivă.
Însă, este adevărat, ucrainenii vor să existe un trafic mai intens pe Dunăre şi aici noi putem, în continuare, să mai facem câteva îmbunătăţiri şi instituţionale, dar şi în felul în care se navighează pe Sulina pentru a-i ajuta", a spus şeful statului înainte de reuniunea Consiliului European.
Citește și: Victorie de senzație pentru România la JE: Sportivul Apor a câștigat medalia de aur la teqball
El a mai arătat că România va înlesni în continuare tranzitul cerealelor ucrainene.
"Cred că este, între timp, un lucru cunoscut că cea mai mare parte a exporturilor de cereale ucrainene se face prin România, prin căile logistice din România, în esenţă, prin portul Constanţa. Dar până acolo se ajunge pe cale ferată, pe cale rutieră, şi o parte, este adevărat, că se exportă din Ucraina direct pe Dunăre, via Canalul Bâstroe şi Marea Neagră. Noi am înlesnit acest export, i-am scutit de taxe, îi sprijinim în continuare şi credem că este un lucru corect pe care îl facem.
Este un lucru corect şi faţă de Ucraina, pe care avem tot interesul să o sprijinim, fiindcă de aici provine o parte semnificativă a veniturilor statului ucrainean. Pe de altă parte, este corect faţă de destinatar, sunt multe state care sunt destul de sărace şi depind de aceste cereale care vin din Ucraina.
Deci, noi vom înlesni în continuare tranzitul. Sigur că noi am căutat şi am găsit căi prin care să nu fie dezavantajaţi producătorii interni.
Citește și: Viktor Orban acuză Bruxellesul că a adus UE în 'pragul falimentului': „Unde s-au dus banii?”
Şi aici sunt două chestiuni: am negociat cu Comisia şi, probabil, ştiţi că s-a deblocat un ajutor semnificativ, cred că de 100 de milioane, chiar zilele trecute, pentru producătorii care au avut pierderi din cauza unor sincope legislative, ca să mă exprim aşa. Aceste chestiuni vor fi corectate", a spus preşedintele Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de vară.