Președintele Klaus Iohannis a declarat că Senegalul este partenerul tradiţional al României în Africa de Vest. Iohannis a mai spus că România prioritizează Africa și prin programele de Asistență Oficială pentru Dezvoltare.
Iohannis: „Senegalul este partenerul tradiţional al României în Africa de Vest”
Senegalul este partenerul tradiţional al României în Africa de Vest, a scris, joi, pe platforma X (fostă Twitter), preşedintele Klaus Iohannis.
Citește și: Iohannis, în Insula Goree din Senegal: „Trebuie să luptăm pentru drepturile omului”
El a precizat că a avut un dialog "cuprinzător" cu omologul său senegalez, Macky Sall, amintind că cele două ţări au o relaţie diplomatică de 58 de ani.
"Suntem hotărâţi, la cel mai înalt nivel, să consolidăm relaţia bilaterală în domenii de interes comun şi să începem proiecte bilaterale în domenii precum gestionarea situaţiilor de criză, educaţia, cercetarea şi inovarea, infrastructura digitală, agricultura şi securitatea alimentară", a indicat şeful statului.
„Am înființat Fondul pentru viitorul Africii prin pace, educație și dezvoltare. Educația și promovarea tineretului au reprezentat peste 30% din totalul Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare acordate de România în 2020 și în 2021, respectiv 66% în 2022.
În acest cadru, România organizează un Program de instruire pentru stabilizare și reconstrucție post-conflict, ultimele patru sesiuni fiind dedicate exclusiv partenerilor de pe continentul african. Vă mulțumesc pentru găzduirea ediției de anul trecut aici, la Dakar!
Citește și: Iohannis s-a întâlnit cu ministrul pentru protejarea naturii din Kenya. Discuții despre conservare
În cadrul discuțiilor de astăzi am avut, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la evoluțiile înregistrate într-o serie de dosare regionale prioritare, cu accent pe perspectiva de soluționare a acestora”, a mai spus el.