"Prin măsurile pe care le luăm, punem pe primul plan sănătatea, ordinea publică şi siguranţa participanţilor la adunarea publică. Primele măsuri pe care le-am luat sunt de dialog, apel la responsabilitatea persoanelor prezente şi recomandări pentru respectarea măsurilor de protejare a sănătăţii", se arată într-o informare a Jandarmeriei Capitalei.
Jandarmeria solicită tuturor cetăţenilor să respecte regulile de distanţare socială şi să nu participe la astfel de manifestaţii publice.
Câteva de persoane s-au adunat, vineri, în Piaţa Victoriei, protestând față de măsurile adoptate de Guvern pentru combaterea pandemiei de coronavirus.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Iacob, adunarea publică este ilegală, însă Jandarmeria încearcă gestionarea situaţiei fără a avea incidente.
"Am formulat o serie de recomandări pentru persoanele care participă la adunarea publică, prin exemplul personal al jandarmilor, care poartă măşti şi mănuşi de protecţie. Încercăm să avem un dialog cu participanţii la adunarea publică de la o distanţă sigură", a declarat, pentru AGERPRES, Alexandru Iacob.
El a precizat că măsurile sunt aplicate progresiv, iar conducătorul acţiunii va decide dacă este nevoie de o măsură mai drastică, însă un lucru pe care Jandarmeria nu îl doreşte este contactul fizic cu participanţii.