Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
8.368.329 Votanți în România
46,47 %
684.111 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Judecătoarea din dosarul șoferului drogat Vlad Pascu află astăzi dacă va fi suspendată de CSM

DE Daniel Toșa | Actualizat: 24.04.2024 - 09:14
Judecătoarea din dosarul șoferului drogat Vlad Pascu află astăzi dacă va fi suspendată de CSM - Foto: Arhivă (Colaj)
Judecătoarea din dosarul șoferului drogat Vlad Pascu află astăzi dacă va fi suspendată de CSM - Foto: Arhivă (Colaj)

Astăzi, Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii va discuta propunerea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecătoarea care soluţionează dosarul „2 Mai” a lui Vlad Pascu.

SHARE

Această decizie vine în urma unei autosesizări a Inspecției Judiciare și are la bază suspiciuni de afectare a imparțialității procedurilor disciplinare și de aducere a prejudiciilor prestigiului justiției.

Judecătoarea din dosarul șoferului drogat Vlad Pascu află astăzi dacă va fi suspendată de CSM

În urma solicitării de amânare a judecății formulate de Ioana Ancuţa Popoviciu săptămâna trecută, Secția a decis să amâne judecarea cazului pentru a garanta dreptul la apărare al acesteia.

Inspecția Judiciară a propus suspendarea din magistratură a judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu pe data de 16 aprilie, motivând că continuarea exercitării funcției ar putea afecta desfășurarea imparțială a procedurilor disciplinare și ar putea aduce prejudicii prestigiului justiției.

Verificările privind comportamentul magistratului în sala de judecată au început în februarie, după informațiile apărute în spațiul public despre desfășurarea ședinței de judecată din 22 februarie la Judecătoria Mangalia, în care Ioana Ancuţa Popoviciu este judecător.

Citește și: Cine este judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu este în sala de judecată

Dacă Consiliul Superior al Magistraturii va aproba cererea Inspeției Judiciare, judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu va fi suspendată din funcție până la finalizarea cercetării disciplinare.

Această decizie ar duce la reluarea procesului lui Vlad Pascu de la primul termen, conform procedurilor legale. Acest demers vine după mai multe incidente în sala de judecată, inclusiv întrebări neobișnuite adresate de judecătoare familiilor victimelor.

Citeşte şi: Anchetatorii i-au găsit vinovați și pe tinerii uciși de Vlad Pascu la 2 Mai. De ce îi acuză

La finalul respectivei şedinţe de judecată, tatăl unuia dintre tinerii morţi în accident a afirmat că judecătorul a întrebat dacă băiatul său este în sală. "Mi-a spus dacă băiatul meu este în sală. Nu am văzut în viaţa mea aşa judecător. Îi voia buletinul", relata acesta.

De asemenea, un alt părinte a declarat că judecătorul părea că a venit nepregătit la şedinţa de judecată şi mesteca gumă.

Citește și: Vlad Pascu, beizadeaua drogată care a produs dubla crimă de la 2 Mai, cere să fie „judecat” de acasă

Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

"În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. 

În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M.(20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului", au transmis procurorii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te