La moartea unui visător

DE Newsweek România | Actualizat: 28.09.2018 - 18:13

Crescut pe străzile din București, pierdut pe străzile din Hamburg, destinul tânărului Alexandru Nicolae Tălianu a ajuns în paginile săptămânalului german der Spiegel.

SHARE

„Dacă nu vorbești germana, nu ai nicio șansă aici" - astfel era întâmpinat Alexandru Nicolae Tălianu, în urmă cu un an, la Hamburg. Ajunsese acolo după ce își încercase norocul în Austria, plin de speranțe, precum mii de alți români. Occidentul îi putea oferi un loc de muncă bine plătit, o casă proprie, o viață nouă.

Câteva luni mai târziu, în februarie, pe un trotuar din Altona, tânărul își îngropase toate visele. „Singura mea grijă este să am ce mânca mâine", recunoștea el resemnat în fața jurnalistului german Bruno Schrep. Nu era singur. Alături de el, pe străzile din Hamburg, alte zeci, sute de destine ratate, mulți dintre ei români porniți în căutarea unei vieți mai bune. 

Printre aceștia și Ricu D, prieten din adolescență cu Nicolae Tălianu, își amintește de vremurile în care punkeri fiind împărțeau totul. Acum Ricu D. împarte doar ziare pe stradă, în speranța că poate strânge ceva pentru a-și potoli foamea. Alexandru este mort, oficial declarat pe 24 aprilie 2018. Disparția lui, deși nu a stârnit mare interes, a fost practic expusă pe trotuarele din Hamburg, unde tânărul spera la mila trecătorilor, fără a realiza că, cu fiecare zi, corpul lui mai ceda puțin.

Născut în Oltenița, în 1986, tânărul al cărui destin a ajuns în paginile săptămânalului german der Spiegel nu a avut parte de o copilărie fericită. Mama pleacă după 1990 în Italia, pentru a-și întreține familia. Tatăl divorțează iar Nicolae este dat în grija bunicilor. La 12 ani, pleacă de acasă, sperând că Bucureștiul îi va oferi ceea ce provincia îi refuza: mulți prieteni, dar și fete, alcool și droguri. Intră într-o bandă de tineri neliniștiți, care seamănă frica în Bucureștiul de la începutul anilor ´90. 

Sunt tineri dezrădăcinați, dezorientați, orfani, abandonați. Dorm în gări, locuiesc în canale, iar Tălianu devine unul din cei 2000 de astfel de tineri care și spre sfârșitul anilor ´90 continuau să trăiască pe străzile din capitală. Ceva mai târziu, Nicolae devine punker. Major fiind stăpânește arta de a supraviețui pe stradă. Atât și nimic mai mult. Prietenul lui Alex de atunci, dar și de mai târziu, la Hamburg, Ricu D., rememorează acea perioadă: "ne mutam în grup, dintr-un oraș în altul", din București în Transilvania și de acolo pe litoral. Punkerii împărțeau totul: locul de dormit, berea, drogurile, ultimul mărunțis, își amintește Ricu nostalgic. 

Astăzi el împarte locul de dormit cu oamenii străzii din Hamburg.

Ieșiți din adolescență, tinerii punkeri încearcă să își găsească drumul în viață. Alexandru lucrează în baruri, face mici afaceri, dar tot nu reușește să scape de droguri și nici să și le permită. Într-un moment de cumpănă, atacă un trecător și, alături de alți amici, fură un telefon mobil și ceva bani. Major fiind, primește o pedeapsă pe măsură: 4 ani și opt luni de închisoare.

Citește povestea lui Alexandru Nicolae Tălianu pe Deutsche Welle

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te