Într-o singură lună de controale, ANPC a oprit de la vânzare, temporar sau definitiv, peste 30 de milioane de măști. În plus, ANPC a inițiat un proiect de act normativ care va interzice vânzarea măștilor textile sub denumirea de „măști de protecție”. Aceste produse se vor numi „acoperitoare facială de utilizat în colectivitate”.
Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor a făcut controale, în perioada 23 octombrie - 23 noiembrie, la 599 de magazine din țară, mari retaileri și lanțuri de farmacii care vând măşti de protecție.
Au fost verificate 35.180.666 de măşti, în valoare 19.763.739 lei iar 32.997.026 dintre acestea (peste 90%), în valoare de 19.459.353 lei, nu se încadrau în prevederile legale în vigoare, potrivit raportului ANPC consultat de Agerpres.
Printre neregulile constatate se află lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română, lipsă instrucţiuni de utilizare, lipsă menţionare compoziţie material, lipsă declaraţie conformitate, lipsă marcaj de conformitate CE.
ANPC a aplicat 668 de sancţiuni, din care 237 avertismente şi 431 amenzi contravenţionale în valoare de 2.908.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
Printre companiile care au fost sancţionate pentru comercializarea măştilor neconforme se află magazine ale marilor retaileri din țară - precum Lidl, Rewe, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi, DM -, dar şi compania petrolieră Lukoil România. De asemenea, raportul arată că au fost amendate şi marile reţele de farmacii Help Net şi Sensiblu, potrivit raportului ANPC.
Măștile neconforme care sunt retrase temporar de la vânzare sunt măști care au deficiențe minore - de exemplu, nu sunt etichetate corect, a explicat Eduardt Cozminschi, președintele ANPC. După aplicarea unei etichete corecte, măștile se întorc pe raft și pot fi vândute.
Măștile neconforme care sunt retrase definitiv de la vânzare sunt acelea care nu respectă normele de calitate (de exemplu, capacitatea lor de filtrare nu este certificată de un organism autorizat pentru acest lucru în Europa), explică președintele ANPC. Acestea nu se pot întoarce la vânzare.
Întrebat cum poate ști cumpărătorul ce mască să aleagă de pe raft, Eduardt Cozminschi a răspuns că „e destul de greu pentru clientul obișnuit să-și dea seama”, din cazuza multiplelor elemente care trebuie trecute pe etichete, potrivit digi24.ro.