Este vorba despre 10 procurori din Germania și 4 din Slovacia. Ei vor lucra din 2021 cu EPPO, instituție condusă de Laura Codruța Kovesi.
România nu a desemnat încă procurorii delegați pe lângă Parchetul European. La începutul lunii octombrie, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat intenția ca printr-un proiect de lege să suplimenteze numărul de 10 procurori delegați Parchetului European, anunțați inițial, cu încă 5.
Proiectul de lege nu a fost însă adoptat.
Potrivit G4Media, în septembrie, Parchetul European a solicitat României să aprobe un număr cuprins între 20 și 30 de procurori care vor investiga fraudele cu fonduri europene, însă Ministerul Justiției a anunțat că acceptă doar 10 procurori.
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a trimis o scrisoare Ministerului Justiției în care îl anunță pe Cătălin Predoiu că respinge oferta Guvernului Român, în contextul în care România este campioană la fraudele cu fonduri europene.
La acel moment, ministrul Cătălin Predoiu justifica delegarea a doar 10 procurori prin „temeinice și detaliate consultări atât cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și cu Direcția Națională Anticorupție. Numărul propus de 10 procurori a fost stabilit inclusiv în acord cu nevoile operative ale Parchetului European (EPPO), ale DNA, desemnată unitate de suport a Parchetului European”.
Președintele Iohannis spunea la acel moment că va discuta cu ministrul Predoiu despre această chestiune, precizând că „între timp o să studieze puțin ce fac alții”.
„Foarte multe state europene pun la dispoziție 2, 3, 4 procurori. Germania pune la dispoziție 11. Voi avea o discuție cu ministrul Justiție, îmi va spune cum a ajuns la acest număr”, a răspuns Klaus Iohannis.