Personalități marcante ale lumii euroatlantice din politică, economie sau mediul academic, precum și lideri inovatori din cercetare, media și tehnologie se reunesc joi, 19 octombrie 2023, la București, în cadrul primei Conferințe anuale ,,Puterea Inovării – Reclădind Încrederea, Imaginăm Viitorul ‘’, organizate de Asociația Proiectul România 2030.
Dedicată rolului primordial al inovației ca forță transformatoare a timpurilor noastre, conferința își propune să promoveze cele mai inovatoare idei, politici și tehnologii, care să permită transformarea modelelor noastre democratice, politice, economice și sociale.
În era concurenței marilor puteri, reînnoirea contractelor noastre democratice, economice și sociale este esențială pentru progresul nostru continuu, prosperitatea și libertatea noastră.
Printre vorbitorii care și-au anunțat prezența la conferința anuală a Asociației Proiectul România 2030 se numără Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO, Jacques Attali, teoretician economic și social francez, scriitor, consilier al președintelui François Mitterrand, între anii 1981 și 1991, primul director al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, între anii 1991 și 1993, Diego Rubio, director executiv al „Spania 2050” - Centrul Național de Foresight și Strategie, instituție care își propune să dezvolte o strategie națională menită să îmbunătățească performanța în domenii precum Educație, Sănătate, Pensii, Locuri de muncă, Impozite și Mediu, Carlos López-Gómez, director executiv al Policy Links, din cadrul Universității Cambridge, Michelle Giuda, director executiv în cadrul Krach Institute for Tech Diplomacy la Purdue University, Dan Negrea, director general al Centrului pentru Libertate și Prosperitate din cadrul Atlantic Council - Washington DC, Geert Bouckaert, profesor la Institutul de Guvernanță Publică al Universității KU Leuven, unul dintre cei mai importanți cercetători în domeniul administrației publice la nivel mondial, George Haber, unul dintre primii susținători ai conceptului de Inteligență Artificială și unul dintre cei mai de succes antreprenori născuți în România, Ionuț Sas, vicepreședinte al Departamentului de Taxe și Trezorerie pentru Operațiunile Globale ale UiPath, primul unicorn românesc, Jacek Rostowski, fost ministru al Finanțelor și viceprim-ministru al Poloniei, Jean-Michel Eymeri-Douzans, academician francez și expert internațional în administrație publică comparată, Kimberly Reed, prima femeie președinte al Consiliului de Administrație al Export-Import Bank of the United States (EXIM), din 2019 până în 2021 și László Andor, secretar general al Fundației pentru Studii Europene Progresive (FEPS), fost Comisar European pentru Ocuparea forței de muncă, Afaceri sociale și Incluziune (2010-2014).
Conferința Asociației Proiectul România 2030 este organizată în parteneriat cu Atlantic Council – Freedom and Prosperity Center, FEPS, National Office of Foresight & Strategy - Espana 2050 și Cambridge University - Cambridge Industrial Innovation Policy.
Evenimentul este găzduit, începând cu ora 09:30, de Centrul de conferințe „Bucharest World Trade Center”.