„E trist ca într-o instituţie de cultură să existe probleme de această natură. Noi am făcut sesizări nenumărate la Ministerul Culturii de-a lungul timpului. De acolo este şi raportul care a fost trimis către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. Probabil că de acolo sunt şi acţiunile de astăzi. Nu cunosc detalii vizavi de această acţiune. Ştiam, intuiam că se anchetează pentru că noi am mai depus sesizări, şi mai este un raport al Ministerului Culturii pe care ministrul Gheorghiu a spus că îl va face public, încă nu s-a întâmplat asta. A fost şi un raport al Curţii de Conturi, probabil că s-au cumulat actele. Noi, Sindicatul Artis Moldova, am făcut numeroase sesizări şi pe probleme administrative, nu numai de probleme de această natură. Probabil că e mult mai grav decât pare. Să vedem. Probleme au fost mereu şi au fost sesizate prin memorii, adrese, am încercat şi la instituţie să le rezolvăm dar nu s-a vrut. (...) Tot strigam ca în pustiu să se rezolve problemele pentru că nu se poate. Având acele rapoarte din punct de vedere administrativ, după părerea noastră, ar fi trebuit demisă", a declarat jurnaliştilor Marius Aftaraghachi, liderul sindicatului Artis din cadrul ONRI.
Liderul artiştilor sindicalişti a reproşat totodată că activităţile conducerii Operei ieşene erau netransparente şi nu exista cooperare cu şefii de compartimente iar achiziţiile nu s-au făcut transparent.
Liderul sindicatului artiştilor din Opera Naţională Iaşi: Beatrice Rancea trebuia demisă de mult timp
"Nu existau consilii artistice. Erau netransparente foarte multe dintre activităţile Operei, foarte puţină cooperare. Era cam concentrată în centrul puterii, ca să spun aşa. Pentru o instituţie publică ar fi trebuit să aibă un cuvânt de spus şi şefi de compartimente, totul să fie public, transparent vizavi de achiziţii, de spectacole, de orice achiziţii. Astea le-am tot reclamat. În plus, evaluările (anuale ale personalului - n.r.) s-au făcut după 9 luni. O evaluare simplă nu ştim din ce motive s-a făcut după 9 luni. Am reclamat şi acest aspect. Mai sunt multe altele pe care le-am trecut în documente", a declarat Marius Aftaragaci.
Disensiunile din interiorul ONRI au început în urmă cu câţiva ani, când s-au efectuat o serie de concedieri, şi s-au amplificat în 2020 odată cu desfiinţarea postului de dirijor al Corului Juniorii Operei, Raluca Zaharia, căreia i s-a oferit postul de sufleor şi, totodată, posibilitatea de a lucra în continuare ca dirijor al corului de copii în baza unui contract de drepturi de autor. În acel context a fost organizat un protest, la care au participat şi colegi din ONRI, dar şi părinţi ai copiilor de la cor. De asemenea, tot în cursul anului 2020 a fost concediat şi prim balerinul Mărculescu.
Astăzi au avut loc percheziții la Opera Națională din Iași
Declaraţia a fost făcută în contextul în care procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat în cursul zilei de luni 26 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Iaşi într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi constituire de grup infracţional organizat, în legătură cu mai multe nereguli la Opera Naţională Română din Iaşi.
După câteva ore de audieri, procurorii au plecat cu un sac de acte din sediul Operei Naţionale Române Iaşi. De asemenea, managerul Operei Naţionale Române din Iaşi, Beatrice Rancea, a fost ridicată de poliţişti şi dusă pentru audieri la sediul DIICOT - Iaşi, în cadrul unei anchete privind nereguli financiare la Operă cu un prejudiciu de 5 milioane de lei, potrivit Agerpres.