VIDEO Suceava, primul oraș din România închis prin carantină. Două noi ordonanțe militare

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 31.03.2020 - 00:13

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat, vor susține o declarație de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

SHARE

Principalele declarații ale secretarului de stat Bogdan Despescu

Am emis Ordonanța militară numărul 5.

Se prelungește măsură suspendării zborurilor comerciale spre Spania și Italia și a celor pe rută inversă, cu 14 zile, din 6 aprilie 2020.

Măsurile nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, de marfă sau cele umanitare și tehnice. 

Persoanele care părăsesc carantina, fără aprobarea autorităților, vor fi obligate să reia ciclul de carantinare, suportând cheltuielile făcute cu aceasta, și vor răspunde penal. 

Persoanele care părăsesc izolarea sunt obligate să reia ciclul de 14 zile și primesc și o amendă contravențională. 

Principalele declarații ale secretarului de stat Raed Arafat

Vreau să clarific ordinul prin care am prevăzut că medicii care refuză pacienților internarea riscă dosar penal.

Nimeni nu spune că bolnavul trebuie internat în spitalul la care vine, ci că trebuie să se găsească o soluție pentru pacient. 

E vorba de pacienții care au altfel de cazuistică, nu COVID 19. În cazul unei traume, de exemplu.

Ambulatoriile în spitalele clinice au fost închise total. E o greșeală. Trebuie amânate doar cazurile care pot fi amânate. Pacienții care au nevoie de operațiuni medicale ce nu pot fi amânate, trebuie primiți în ambulatoriu.

Avem în acest moment 2.109 cazuri confirmate de infecție și 63 de morți.

593 de persoane infectate se află în județul Suceava. Am decis să luăm măsuri medicale suplimentare în zona Sucevei.

Principalele declarații ale ministrului de Interne

Am emis Ordonanța militară numărul 6 privind instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava și a unor comune din apropriere: Adâncata, Salcia, Ipotești, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei

Se instituie zonă de protecție în jurul localităților carantinate formată din toate celelalte localități din județul Suceava.

În zona carantinată mai este permisă intrarea și ieșirea doar pentru transportul de mărfuri, pentru persoanele care desfășoară activități economice, al apărării, al ordinii publice, sanitar, admnistrației publice și agriculturii.

Ministerul Transporturilor și firmele de transport feroviar persoane nu vor vinde bilete pentru transportul călătorilor în zona carantinată.

În zona de protecție, este interzisă deplasarea între localitățile din zonă a persoanelor ce aparțin altor categorii socio-profesionale.

Accesul pe aeroportul internațional Suceava este permis doar pentru zborurile cu aeronave de stat, de marfă, umanitare sau de corespondență. 

CJ Suceava și primarii din zonele de carantinare și de protecție vor lua măsuri de a funcționa serviciile de protecție și asistență socială, serviciile de utilități și asigurarea de alimente de bază pentru cei care nu se pot deplasa.

Toate căile de acces din sau spre Suceva sunt securizate de Armată și Poliție.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te