Locul din România unde s-au descoperit desene cu rinoceri și feline. Sunt vechi de 30.000 ani

DE Alin Crișan | Actualizat: 31.05.2024 - 21:38
Locul din România unde s-au descoperit desene cu rinoceri și feline. Sunt vechi de 30.000 ani - Foto: Wikimedia Commons/ Imagine cu caracter ilustrativ
Locul din România unde s-au descoperit desene cu rinoceri și feline. Sunt vechi de 30.000 ani - Foto: Wikimedia Commons/ Imagine cu caracter ilustrativ

Locul din România unde s-au descoperit desene cu rinoceri și feline. Picturile sunt vechi de 30.000 de ani.

SHARE

În Peștera Coliboaia au fost găsite urme ale strămoșului nostru – omului preistoric și picturi ale acestuia datând din Gravetian sau Aurignacian, 35.000 de ani în urmă. 

Locul din România unde s-au descoperit desene cu rinoceri și feline. Sunt vechi de 30.000 ani

Peștera Coliboaia este una din cele mai fascinante și misterioase peșteri din țara noastră. Peștera se află pe Valea Sighiștelului la 5 km amonte de localitatea cu același nume din Crișana, Bihor la 560 m altitudine, la 120 m amonte de Peștera Măgura. 

La Peștera Coliboaia se poate ajunge urmând drumul județean din municipiul Beiuș la Sighiștel. De aici, pe valea Sighiștelului în amonte, se urcă 5 km pe poteca din partea dreaptă a văii.

Citește și: Locul din România care rezistă unui atac nuclear. NASA a cercetat zona: intrarea, betonată după

Intrarea în Peștera Coliboaia are o formă triunghiulară cu înalțimea de aproximativ 2 m și se află la baza unui perete stâncos. După intrare, galeria descendentă inițial, ajunge la râul subteran care străbate întreaga peșteră.

Lipsit de formațiuni în cea mai mare parte, tavanul galeriei coboară de câteva ori până la nivelul apei formand sifoane greu de depășit.

Cea mai importantă zonă a peșterii este ultima treime, unde pereții sunt impodobiți cu scurgeri parietale, iar podeaua și tavanul cu stalactite și stalagmite. Fiind vorba de o peșteră activă, cu puncte mai dificile pe traseu, parcurgerea galeriei necesită echipament speologic. Lungimea totală a Peșterii Coliboaia este de 750 m.

În Peștera Coliboaia au fost descoperite la începutul anului 2010 mai multe picturi ce pot fi încadrate ca aparținând unei perioade vechi a artei parietale, Gravettian sau Aurignacian, între 23 000 și 35 000 de ani vechime, potrivit albapress.ro.

Este pentru prima dată când în Europa Centrală se atestă artă parietală așa de veche.

Citește și: Locul din adâncurile României unde aerul e ca pe Vârful Omu. De ce afecțiuni se tratează oamenii?

Numite și picturi negre, ele reprezintă animale, printre care un bizon, un cal, o felină, unul sau două capete de urs și doi rinoceri păroși. Tot aici se găsesc și câteva gravuri. Pe sol sunt răspândite oase de urs.

În timpul șederii în peșteră, urșii au zgâriat și au lustruit pereții peșterii peste picturi, confirmand autenticitatea lor.

Desene vechi de peste 30.000 ani. Ce spun specialiștii?

Speologul Viorel Lascu: „Este o descoperire unică în Europa Centrală şi de Est, dar şi în lume.

Desenele descoperite sunt foarte vechi, din urmă cu 32.000-36.000 de ani. Peştera Coliboaia este plasată prin aceste descoperiri alături de culturile paleolitice occidentale din Europa”.

Dr. Jean Clottes: „Coliboaia este o peşteră foarte dificilă ca acces, dar cu multe picturi care, din păcate, au fost distruse de-a lungul vremii de ape.

Citește și: Enigma locului din România unde s-au descoperit oasele celui mai vechi om din Europa. Mai avea dinți

Am descoperit o pictură, un bizon în arta preistorică, în care conturul natural l-a ajutat pe artist, lucru care ne demonstrează că este o peşteră foarte veche. Coarnele sunt în perspectivă frontală, iar corpul, în proliză, acest caracter fiind unul arhaic, foarte vechi”.

Peștera este foarte periculoasă pe timp de viituri. Se recomandă numai speologilor experimentați. Sunt necesare costume impermeabile, surse multiple de iluminat, corzi, pitoane, potrivit apuseni.info.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te