„Vă dau trei exemple scurte: rambursări de TVA de peste 5 miliarde neonorate, întârziate faţă de termenul legal, lucrări de PNDL (n.r. Programul naţional de dezvoltare locală), situaţii de lucrări avizate spre decontare de peste 5 miliarde, care datează de luni de zile şi niciun leu în buget pentru decontările respective. Plus concedii medicale neplătite de şase luni de zile de către Casa de sănătate”, a spus Orban.
El a participat marți la o conferinţă de presă cu ocazia preluării mandatului de ministru al Tineretului şi Sportului de către Ionuţ Stroe.
În urmă cu cinci zile, vicepremierul Raluca Turcan, declara că „moștenirea pe care ne-a lăsat-o Viorica Dancilă este una foarte gravă, dacă ne uităm fie și numai la restanțele PNDL - 5 miliarde de lei, la sumele din fonduri europene care riscă să fie dezangajate - 600 milioane euro doar în cele 2 luni rămase până la sfârșitul anului și alte 3,2 miliarde anul viitor, la sumele nerambursate din TVA, deficitul bugetar la 9 luni fiind de 2,6% din PIB. Vom găsi soluții potrivite pentru a trece de această perioadă dificilă", spunea Turcan.