”Să știți că noi le-am cerut oamenilor noștri (diplomaților români-nr) să vină acasă, dar au spus că nu vor să-și încheie misiunea brusc, ei vor să-și continue misiunea și vor rămâne acolo. Să știți că diplomații români sunt niște oameni deosebiți în orice zonă s-ar afla, dar aceștia care sunt în zone de conflict sunt dispuși la fapte eroice, își asumă că sunt într-o zonă de conflict”, a declarat, vineri, la DC News, ministrul Afacerilor Externe Ramona Mănescu.
Ministrul a mai spus că ambasada este distrusă aproape complet, dar că există zone sigure în care să funcționeze până la refacerea imobilului.
”Ambasada este 80% distrusă, este inutilizabilă. Acesta a fost și motivul pentru care colegii noștri au fost transferați într-o zonă sigură, într-o bază NATO. Tot ce a fost acolo trebuie reconstruit și securizat poate mult mai bine. Acest proces va dura, până atunci există zone sigure în care putem să funcționăm”, a mai adăugat Mănescu.
Afirmațiile vin în contextul în care un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan.