Interlopul Ion Gușan, zis Nicu Patron, a fost ridicat, în luna mai, de la reședința lui din apropierea Bucureștiului de mascați, în urma unei operațiuni la care au participat anchetatori români, basarabeni și francezi. Apoi a fost eliberat de judecătorii Curții de Apel București.
Nicu Patron s-a făcut cunoscut pentru prima dată în România în 2012 când s-a vorbit despre faptul că ar fi intermediat angajarea de către frații Bogdan și Răzvan Mararu, din Piatra Neamț, a ucigașului Vitalie Proca, pe care l-au tocmit să-l asasineze pe rivalul lor, Puiu Mironescu.
Citește și: Interlopul Ciprian Pian, reținut după ce și-a filmat copilul. Acuzat de pornografie infantilă
Aflat pe teritoriul României, Nicu Patron a investit în operaționalizare a 2 fabrici clandestine de țigări, afacere destructurată însă de anchetatorii români cu ajutorul SRI.
Citește și: VIDEO Un român parior a torturat o femeie și a ucis-o în fața soțului ei ca să afle unde țin banii
Inițial, în noiembrie 2016 acesta a fost condamnat la 14 ani și 8 luni de închisoare, dar instanța supremă a decis în ianuarie 2018 rejudecarea cazului.
Scăpat de o decizie CCR
După 2 ani de procese, Curtea de Apel a achitat pe Nicu Patron, iar dosarul s-a mutat în apel la Înalta Curte de Casație și Justiție.
A urmat o decizie de rejudecare, dată de Curtea Supremă, și o serie de decizii CCR care au exclus din dosar probele strânse cu ajutorul SRI (filaje, interceptări, monitorizări pe GPS etc). În rejudecare, Curtea de Apel București și Curtea Supremă au decis definitiv achitarea lui Nicu Patron. Au fost achitați toți cei implicați în dosar, inclusiv fiul unei judecătoare din Ploiești care fusese judecat că ar fi asigurat "protecția" pe zona judetului Prahova, "în sensul de a afla în timp util orice eventual demers al autoritatilor de poliție sau control referitor la posibila identificare a locației fabricii clandestine".
Dat în urmărire în Franța, dar eliberat între timp
Anul acesta luna mai autoritățile judiciare din Franța, România și Republica Moldova au descins la peste 50 de adrese din cele 3 state pentru destructurarea unei grupări formate din cetățenii moldoveni sau cu dublă cetățenie, care ar fi fost condusă de Nicu Patron.
Pe 19 mai polițiștii le-au reținut pe Nicu Patron și l-au dus cu cătușe la Curtea de Apel București, pentru punerea în executare a mandatului european.
Magistrații au admis cererea procurorilor francezi. Au dispus arestarea lui Gușan și predarea lui la Paris, dar cu o mică întârziere. Judecătorii au specificat că el poate fi extrădat doar atunci când se va încheia procesul de la Înalta Curte.
Pe numele lui Nicu Patron era emis un mandat european de arestare, emis de o instanță din Franța într-un dosar de contrabandă cu țigări. Judecătorii de la Curtea de Apel București care judecau extrădarea au oprit procedura, până se soluționa dosarul DIICOT. Doar că, după ce s-a dat decizia de achitare, pe 9 decembrie 2022, interlopul nu a mai fost găsit la domiciliul declarat în România și a fost dat în urmărire generală.
Bandă criminală organizată pe principii militare
Gruparea “Patron” a fost organizată pe principii militare şi funcţionează după toate regulile de fier ale mafiei ruse. Au un buget propriu, numit “obceac”, în care se varsă profiturile obţinute din activităţi criminale. “Hoţii în lege” se bucură de acest statut toată viaţa şi au drept de moarte asupra membrilor grupării care încalcă legile nescrise ale organizaţiei. Teritoriul tradiţional al grupării “Patron” include Moldova, Transnistria, România, Bulgaria, Serbia şi sudul Ucrainei – chiar dacă cele mai profitabile operaţiuni criminale erau realizate în ţările vest-europene.