Mai multe drumuri din Galați și Vaslui, blocate de inundații. AFLĂ pe unde nu se poate circula

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 15.09.2024 - 08:19
Mai multe drumuri din Galați și Vaslui, blocate de inundații. AFLĂ pe unde nu se poate circula - Foto: ISU Vaslui(imagine cu rol ilustrativ)
Mai multe drumuri din Galați și Vaslui, blocate de inundații. AFLĂ pe unde nu se poate circula - Foto: ISU Vaslui(imagine cu rol ilustrativ)

Mai multe drumuri din Galați și Vaslui sunt blocate de inundații. Polițiștii le recomandă șoferilor mai multe rute ocolitoare și să se informeze cu privire la condiţiile meteorologice şi la restricţiile de circulaţie înainte de a pleca.

SHARE

Trei tronsoane de drumuri naţionale şi 9 tronsoane de drumuri judeţene din judeţul Galaţi sunt închise duminică dimineaţă, din cauza inundaţiilor.

În judeţul Vaslui, este afectat doar un drum naţional, în apropierea limitei cu judeţul Galaţi.

Citește și: Prognoza METEO este îngrijorătoare. În România au murit 4 oameni, Europa se teme de alte tragedii

Mai multe drumuri din Galați și Vaslui, blocate de inundații. AFLĂ pe unde nu se poate circula

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la ora 6.00, traficul rutier este oprit pe următoarele tronsoane de drumuri naţionale din judeţele Galaţi şi Vaslui:

Judeţul Galaţi:

- DN 25, între localităţile Vameş şi Piscu;

- DN 26, între localităţile Rogojeni şi Găneşti şi între localităţile Chiraftei şi Măstăcan, (rută ocolitoare DJ 242 Folteşti – Fârţăneşti – Cuca - Vârlezi);

- 9 tronsoane de drumuri judeţene.

Citește și: METEO Când va trece Ciclonul Boris și se oprește ploaia? Meteorologii vin, în sfârșit, cu vești bune

Judeţul Vaslui:

- DN 26, între loc. Blăgeşti şi limita cu judeţul Galaţi.

Poliţiştii recomandă şoferilor ca, înainte de a porni la drum, să se informeze cu privire la condiţiile meteorologice şi la restricţiile de circulaţie şi, pentru siguranţa lor, să nu pătrundă pe tronsoane închise traficului, informează News.ro.

Codul roşu de inundaţii pe râuri din bazinele hidrografice Siret şi Prut, prelungit

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a prelungit avertizarea Cod roşu de inundaţii pentru râuri din bazinele hidrografice Siret şi Prut, pe raza judeţelor Galaţi şi Vaslui, până duminică, la ora 12:00.

"Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi menţinerea nivelurilor peste Cotele de periocol, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, se prelungeşte avertizarea hidrologică Cod roşu pe râurile din bazinele hidrografice: Siret - afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Fălciu (judeţele Galaţi şi Vaslui)", precizează INHGA, potrivit Agerpres.

Administraţia Naţionale Apele Române a anunţat că a fost realizată o breşă controlată în digul de protecţie situat pe malul drept al râului Geru, în dreptul localităţii Independenţa, aceasta favorizând scurgerea mai rapidă a apelor de pe râul Geru şi râul Suhu (afluent al acestuia), cantonate în zona localităţilor Pechea şi Slobozia Conachi.

"Astfel, se creează o curgere paralelă cu cursul de apă, apa provenită din crearea breşei fiind astfel descărcată mai rapid înapoi în râul Geru, în zona de confluenţă a acestuia cu râul Siret. Breşa controlată a fost realizată conform prevederilor Regulamentului pentru gestionarea Situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii cu aprobarea Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă convocat în regim de urgenţă. Codul roşu hidrologic emis de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a fost prelungit până mâine la ora 12:00", se menţionează într-o postare pe pagina de Facebook a ANAR.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te