„În cursul zilei de ieri, 21 octombrie a.c., Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost informată de reprezentanţi ai DSP Cluj cu privire la o posibilă situaţie de prezentare a unui Certificat de vaccinare împotriva COVID-19 fals. Documentul respectiv ar fi fost prezentat în cadrul unei unităţi de învăţământ din municipiul Cluj-Napoca, de către un minor care frecventa cursuri la acea instituţie. Au fost demarate verificări pentru stabilirea autenticităţii documentului, în funcţie de rezultat urmând a fi dispuse măsurile legale”, se arată într-o informare transmisă vineri de IPJ Cluj.
Citește și: N-aveam 500 de morți pe zi dacă statul român îi punea cătușe lui Șoșoacă și oprea emisia Antenei 3
Potrivit sursei citate de Agerpres, pe numele femeii a fost deschis un dosar penal pentru fals şi uz de fals, scrie Digi24.
Citește și: Anamaria Prodan îl îngenunchează pe Reghe: „Nu avem nimic de împărțit. Pleacă cu salariul”
Conform unor surse judiciare, femeia a susţinut iniţial că şi-ar fi vaccinat copilul cu Johnson&Johnson în judeţul Timiş, iar apoi şi-a schimbat declaraţia, susţinând că vaccinarea ar fi fost făcută în Bucureşti.