În schimb, Ministerul Sănătății susține că a întreprins acest proces anual de evaluare, până la venirea pandemiei, pentru spitalele pe care le are în subordine în București, dar a demis un singur manager de spital din cauza lipsei de performanțe din totalul de 18 manageri evaluați.
Potrivit legislației în vigoare, dacă managerii de spitale nu ating criteriile de performanță, aceștia pot fi demiși înaintea terminării mandatului.
Una dintre problemele cronice ale sistemului de sănătate este lipsa unei evaluări obiective a managerilor de spitale din România. Evaluarea este importantă întrucât aceștia decid cum sunt administrați banii alocați funcționării spitalelor.
Citește și: O fabrică de drone din Iran a explodat
„În perioada 2017-2021, Primăria Municipiului București, prin ASSMB – Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, nu a realizat evaluări ale managerilor de spitale.
Pentru anii 2017 și 2018, vechea administrație a Capitalei nu a evaluat managerii celor 19 spitale pe care le administrează”, a transmis Primăria Municipiului București. (Mai multe detalii pe sidoniabogdan.ro)