Prezenta propunere legislativă propune îmbunătăţirea siguranţei rutiere prin limitarea circulaţiei pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România care au postul de conducere situat pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului.
„Un motiv întemeiat al acestui proiect de lege este numărul total de accidente produse de maşini cu volanul pe dreapta care depăşeşte 10% din totalul accidentelor pe an. Coliziunile sunt frontale iar posibilitatea de evitare este nulă din cauza lipsei de vizibilitate a şoferilor acestor maşini”, şi-au motivat propunerea iniţiatorii acestui proiect de lege.
Însă, autovehiculele istorice și mașinile utilitare vor fi exceptate de la această interdicţie.
Citește și: SABOTAJ Senzorii ce detectau submarinele au dispărut din largul coastei Norvegiei
Dacă proiectul va ajunge să se aplice, cei care vor conduce o mașină cu volanul pe dreapta vor risca amenzi din clasa a III-a de sancțiuni, adică de la șase la opt puncte-amendă, ceea ce înseamnă amenzi cuprinse între 870 și 1.160 de lei.
Pe lângă amendare, cei ce vor conduce o mașină cu volanul pe dreapta după introducerea interdicției vor rămâne și fără talonul acesteia.
Singurul mod în care vor putea recupera talonul este mutarea postului de conducere de pe dreapta pe stânga.
Citește și: În prag de divorț, Ilie Năstase, internat după ce Marica l-a scos din Fundația Ilie Năstase
„În ceea ce priveşte accidentele în care au fost implicate maşini cu volanul pe dreapta, majoritatea au fost produse de conducătorii acestor autovehicule. Statistica este înfiorătoare: în 2018 - 102 accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 28 de persoane şi 106 rănite grav, în 2019 - 90 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 35 de persoane şi 88 rănite grav”, au declarat iniţiatorii în documentul expunerii de motive la iniţiativa legislativă aflată în Senatul României.