Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în conformitate cu situaţia hidrometeorologică actuale şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiştii au emis Codul galben care a intrat în vigoare marţi, la ora 14.00, şi este valabil până miercuri, ora 18.00.
În intervalul menţionat, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lӑpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad) şi Arieş (judeţul Alba).
Citește și: METEO Temperaturi negative în marile orașe. Unde s-au înregistrat minus 9 grade ?
Acelaşi cod va fi valabil miercuri, între orele 6.00 şi 18.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Bega (judeţul Timiş) şi Timiş (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş).
”Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Satu Mare, Maramureş şi Bihor.
Citește și: Alertă în România! Seceta pedologică afectează părți importante din țară. Ce spun specialiștii
Deoarece există riscul cresterii rapide a nivelului apei, se recomandă vigilenţă sporită în cazul desfaşurării unor activităţi expuse la inundaţii”, a transmis INHGA.