Microbuz în care se aflau 9 persoane, răsturnat. Mai mulți oameni au nevoie de îngrijiri

DE Alex Darvari | Actualizat: 10.04.2022 - 19:52
Microbuz în care se aflau 9 persoane, răsturnat. Mai mulți oameni au nevoie de îngrijiri
Microbuz în care se aflau 9 persoane, răsturnat. Mai mulți oameni au nevoie de îngrijiri

Un microbuz în care se aflau şoferul şi opt pasageri s-a răsturnat, duminică seară, pe DN 1, pe Hula Bradului, în judeţul Sibiu. Echipaje SMURD şi SAJ acordă îngrijiri medicale mai multor persoane, toate fiind conştiente.

SHARE

Accidentul s-a produs pe DN 1, pe Hula Bradului.

"Din primele cercetări efectuate rezultă că şoferul unui microbuz destinat transportului de persoane, condus pe DN 1, direcţia Sibiu - Braşov, la km. 292+500m, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, răsturnându-se pe carosabil, pe sensul opus de mers", a transmis Poliţia Judeţeană Sibiu.

Citește și: VIDEO Urlete disperate în noapte la Shanghai. Oamenii, închiși acasă după reapariția COVID (martori)

În microbuz se aflau şoferul, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din judeţul Mureş, şi opt pasageri, adulţi. ISU Sibiu a trimis la accident 2 echipaje SMURD dintre care o autospecială de transport victime multiple, un echipaj descarcerare şi o autospecială de stingere.

Potrivit ISU, primele informaţii arată că toate cele nouă persoane sunt conştiente şi au ieşit singure din microbuz. Echipaje SMURD şi SAJ intervin pentru evaluarea şi acordarea de asistenţă medicală tuturor persoanelor implicate.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cauzei exacte a accidentului. La ora transmiterii acestei ştiri, traficul se desfăşoară alternativ, scrie news.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te