Mihai Viteazul și Horea, Cloșca și Crișan, oficial „martiri și eroi ai neamului românesc”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 21.07.2020 - 18:14
Wikipedia
Wikipedia

Președintele Iohannis a semnat decretele prin care domnitorul Mihai Viteazul și Horea, Cloșca și Crișan sunt recunoșcuți drept martiri și eroi ai neamului românesc.

SHARE

Parlamentul a decis, pe 30 iunie, că Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan sunt recunoșcuți drept martiri și eroi ai neamului românesc și vor fi omagiați prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.

Deputații au aprobat, cu 240 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și 23 abțineri, proiectul de lege are ca obiect de reglementare declararea lui Mihai Viteazul, Domn al Țării Româneşti, Domn al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, drept martir şi erou al naţiunii române, în semn de recunoaştere şi respect pentru idealurile susţinute şi sacrificiul făcut. Vor fi organizate ceremonii în 27 mai. 

Camera Deputaților a aprobat și proiectul de lege, cu 245 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă” și 21 abțineri, care are ca obiect de reglementare pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan, martiri și eroi ai națiunii române și a comemorării la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș.​

Citește și: 10 ani de pușcărie pentru „antiromânism” de la deputatul Daniel Gheorghe: „E o lege preventivă”

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te