Papa Francisc le-a transmis la slujba de Înviere de la Bazilica Sfântul Petru, desfășurată în condiții excepționale din cauza pandemiei cu COVID-19, să nu-şi piardă speranţa şi să nu cedeze în faţa fricii.
„Întunericul şi moartea nu au ultimul cuvânt", a declarat Suveranul Pontif.
Papa a făcut o paralelă între episodul din Evanghelie în care femeile descoperă mormântul lui Iisus gol în ziua de Paşte şi incertitudinea care domneşte în aceste zile din cauza pandemiei.
„Şi atunci exista teamă de viitor şi de tot ce ar trebui reconstruit. O amintire dureroasă. Pentru acele femei, ca şi pentru noi acum, a fost momentul cel mai întunecat. Nu vă temeţi, nu cedaţi în faţa fricii: este mesajul speranţei. El ne este adresat astăzi.
Sunt cuvintele pe care Dumnezeu ni le repetă şi astăzi", a spus Papa Francisc, cerându-le credincioşilor să fie "mesagerii vieţii pe timp de moarte", informează News.ro.
Toate ceremoniile papale din săptămâna sfântă au fost modificate şi se desfăşoară fără public. Duminică, Papa va pronunţa binecuvântarea «Urbi et Orbi».
Slujba de Paşte atrage în general aproape 100.000 de persoane în piaţa Sfântul Petru. De această dată va avea loc în bazilică, unde 20 de persoane vor asigura o prezenţă simbolică.