Numai atunci, noul regim sovietizant și-a mai propus să radă definitiv trecutul burghez și să instaleze în Centrală și la posturi în străinătate doar loiali partidului, dar cu totul străini de pregătire, de inteligență, de – practic – diplomație, așa cum e aceasta înțeleasă în toată lumea: știință de carte, maniere, experiență.
Sigur, e o oarecare exagerare în comparația dintre situația actuală din MAE și epoca începută acum șapte decenii: azi, România încă mai are la posturi în străinătate și ambasadori de carieră, dar și ne-diplomați care au cariere solide ce le permit să reprezinte țara în spații culturale pe care le cunosc foarte bine.
Mâine, însă, e posibil ca asta să nu se mai întâmple. În prezent, mai mult de zece ambasade ale României în lume nu au ca șef de misiune un ambasador, ci câte un funcționar diplomatic cu rang inferior. Iar din cei 80 de ambasadori trimiși pe glob, 17, adică unul din cinci, a devenit diplomat prin lucrarea pilelor politice.
În consulate, însă, dezastrul e plenar: doi din trei consuli generali ai României în lume sunt personaje provenite din rândul prietenilor de politicieni, rude, diverse cunoștințe ale nevestelor, socrilor, amicilor.
E vorba de personaje fără nicio pregătire în diplomație, ajunse la consulate din firme private, din joburi obscure asigurate anterior tot de către partid, din facultăți private fără speranță, bifate exclusiv pentru un CV rahitic care să dea impresia unei educații.
Iar relația din ce în ce mai proastă între mai toate guvernele ultimilor ani și președinții țării face ca taman reprezentarea de către ambasadori să fie periclitată până la blocaj, totul în numele unor războaie politice fără sfârșit.
Războaie ale căror victime sunt, întotdeauna, cetățenii români care sunt din ce în ce mai prost reprezentați într-o lume prea pragmatică și prea complicată să aștepte după România.
Citește dosarul complet „Ministerul Aranjamentelor Externe”
Fantasticele cariere ale „pilomaților“
Internele și serviciile, pepiniera MAE