Statistica trebuie finalizată până în 15 ianuarie la ora 16.00, fiind unul dintre factorii luaţi în calcul pentru redeschiderea şcolilor.
Situaţia vizează atât personalul didactic, cât şi personalul didactic-auxiliar şi personalul nedidactic.
„Aşteptăm aceste rezultate până în data de 15 ianuarie, la ora 16.00”, a precizat ministrul la Digi24, explicând că aceste date vor fi corelate şi cu măsurile luate de alte state care se confruntă cu aceeaşi problemă.
„Orice scenariu este deschis. Nu excludem absolut niciun scenariu – nici scenariul în care am putea avea o deschidere în zone care înregistrează o incidenţă mai mică, nu excludem nici prioritizarea pe nivele de şcolarizare, nu excludem absolut nimic. Însă, fiind vorba despre sănătatea copiilor, elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, analiza trebuie făcută responsabil, cu datele pe masă, iar decizia trebuie luată de cei care au competenţă cu acest subiect”, a mai precizat ministrul Educaţiei.