Ministerul Educaţiei precizează că structura anului şcolar nu a fost modificată

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 01.04.2020 - 17:44

Ministerul Educaţiei precizează, după ce în spaţiul public a apărut un document care imită un ordin de ministru şi care se referă la reluarea cursurilor în unităţile de învăţământ, că structura anului şcolar 2019/2020 nu a fost modificată, iar acel document este un fals.

SHARE

„Vă informăm că informaţiile şi documentul puse în circulaţie astăzi, 1 aprilie, în spaţiul public, potrivit cărora structura anului şcolar 2019-2020 a fost modificată, sunt false! Vă rugăm să vă informaţi doar din surse oficiale şi vă asigurăm că Ministerul Educaţiei şi Cercetării va informa în mod oficial în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de MEC.

Conform sursei citate, aceste decizii depind de evoluţia pandemiei generate de coronavirus/COVID-19.

„Ministerul Educaţiei şi Cercetării va formula denunţ penal pentru ca organele abilitate să identifice persoanele care se fac vinovate de distribuirea în spaţiul public a unor înscrisuri false care au rolul de a genera confuzii. Ministerul Educaţiei şi Cercetării se delimitează categoric de acţiunile acestor persoane şi de conţinutul fals al documentului: documentul vehiculat în spaţiul public nu este emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării", mai scrie în comunicat.

În documentul la care se face referire, redactat în mod similar unui ordin de ministru, se arată că din 6 aprilie s-ar relua cursurile şcolare, fiind prezentate şi măsuri pentru respectarea distanţării sociale în clase.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te