„Discuțiile au mers până la 100 de milioane de măști care se vor afla pe piață, dar vor fi și distribuite de către autoritățile locale persoanelor aflate în nevoie. (...) Am avansat această sumă ca necesar în perioada următoare”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la TVR.
Ministrul Sănătății a mai spus că nu se așteaptă la un preț mai mare decât până acum al măștilor, de aproximativ 2 lei. Declarațiile au fost făcute în contextul în care, după 15 mai, purtarea măștilor va fi obligatorie în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun.
“Rămâne o perioadă de o săptămână în care să putem face o evaluare să observăm că acest număr nu crește, va fi un număr relativ constant de la o zi la alta, atunci putem ca după o săptămână să ne așteptăm la o scădere a numărului de cazuri. În acest scenariu, putem vorbi după 15 mai de relaxare, cu o stare administrativă inferioară stării de urgență”, a mai spus ministrul sănătății.