Primul volum al acesteia, Călăii, a apărut în traducere românească la Humanitas, în toamna lui 2018.
Subtitlul cărții, „Încercare de investigație istorică”, oferă o bună cheie de lectură și se vrea, totodată, o măsură de precauție față de cei care i-au contestat lui Thierry Wolton calitatea de istoric. E binecunoscut scandalul în care a fost implicat autorul în 1993, când a publicat un eseu incendiar, Le Grand recrutement.
Cu flerul unui jurnalist de clasă, Wolton și-a pus întrebarea: „De ce Franța n-a fost niciodată zguduită de scandaluri de spionaj de genul celor legate de grupul de comuniști de la Cambridge?”
Sau, la fel de răsunătoare, „Afacerea Günther Guillaume”, care a dus la demisia, în 1974, a cancelarului german Willy Brandt, al cărui prieten intim Guillaume, spion al Germaniei de Est, era? Ei bine, Thierry Wolton a descoperit o întreagă rețea de oameni ai Moscovei, între care și Jean Moulin, faimosul erou al Rezistenței franceze — ceea ce a atras represaliile „istoricilor” mai mult sau mai puțin înfeudați stângii și extremei stângi.
Documente recente (între care „Arhiva Mitrokhin”, a lui Christopher Andrew) arată că Franța a fost, în timpul Războiului Rece, țara occidentală cel mai puternic penetrată de servicile de spionaj sovietice. Lucrând în arhivele sovietice, Thierry Wolton a descoperit că o serie de personalități publice franceze se aflau în strânse legături cu Henry Robinson, un agent al Cominternului, ucis în 1943 de către Gestapo.
Citește întreg comentariul lui Mircea Mihăieș pe platforma de dezbateri Marginalia
