Satul Rimetea îmbină perfect frumuseţea naturală a locului cu arhitectura rurală specifică. Acesta este motivul pentru care atunci când ajungi în Rimetea ai impresia că ai păşit într-o altă lume.
Misterul satului din România unde Soarele răsare de două ori. Aici razele solare sunt „blocate”
Satul din Munții Trascău este asaltat în ultimii ani de turiști străini. Fiind atât de curat, aranjat și frumos, este singurul din țara noastră care a reușit să ia premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural.
Niciun alt sat, nicio altă comună din România nu a mai reușit o asemenea performanță.
De asemenea, datorită acestui proiect, vechile meșteșuguri tradiționale au fost reînviate și mulți oameni au dobândit abilități și cunoștințe de restaurare.
Prin urmare, economia locală a înregistrat un impuls real, iar turismul a devenit o sursă importantă de venit pentru comunitate, potrivit albapress.ro.
Casele vechi restaurate oferă o adevărată incursiune în istoria locului Venind dinspre Cluj, intrarea în Rimetea este cu adevărat impresionantă. Drumul ce serpuieşte printre casele frumos restaurate este flancat de o parte de masive montane înalte de 500-600 de metri, oferind o privelişte superbă.
Citește și: Peștera secretă din România care e printre cele mai frumoase din lume. De ce nu poate fi vizitată
Poate cel mai cunoscut dintre acestea este Masivul Piatra Secuiului, un masiv calcaros, golaș și alungit, împărțit în două părți de o râpă.
Această împărţire a Masivului Piatra Secuilor este şi motivul pentru care Rimetea este denumită şi localitatea în care soarele răsare de două ori, astfel încât din mai până în septembrie, soarele răsare de două ori pentru acei oameni care trăiesc în partea de nord a localității.
„Soarele răsare de două ori!”
Potrivit unei legende locale, denumirea de “Piatra Secuiului” provine de la faptul că, în secolul al XIII-lea, secuii din sat s-au refugiat pe muntele din apropiere pentru a scăpa de asediul tătarilor.
Oamenilor de aici le place să spună că, în Rimetea, soarele răsare de două ori. Asta pentru că, după răsăritul inițial, razele soarelui sunt blocate pentru o vreme de stânca ascuțită și seceră mai târziu, de data aceasta, pentru totdeauna.
Citește și: Enigma cărămizii pe care e scrijelit un extraterestru: Descoperită în structura mănăstirii Tutana
În imediata vecinătate, există multe atracții naturale. Puteți găsi defileuri înguste și peșteri, pajiști frumoase și verzi și multe locuri perfecte pentru zborul cu parapanta.
Să nu uităm de una dintre cele mai importante cetăți medievale din Transilvania, Colțești.
Turiștii sunt întâmpinați cu căldură în numeroasele case de oaspeți, cu mâncare locală excelentă și o mare varietate de activități în aer liber.
Cum se ajunge la Rimetea?
Rimetea se află la 24 km de Aiud, la 7 km de Buru, la 25 km de Cheile Turzii și la 28 km de Turda. Localitatea este conectată la rețeaua de drumuri naționale prin drumul judetean DJ107M, care începe la nord din drumul național DN75 (la limita de sud a județului Cluj) și care debușează la sud în DN1 (E81) pe teritoriul municipiului Aiud.
Citește și: Legenda peșterii din România unde s-ar ascunde Solomonarii: „Magicienii” ar controla vremea
Drumul județean DJ107M traversează ambele localități ale comunei (Rimetea și Colțești), de-a lungul lui situându-se aproape toate obiectivele cu potențial turistic din zonă.
În 2011, DJ107M este modernizat și în stare impecabilă pe teritoriul județului Alba (mai precis de la Rimetea până la Aiud); în schimb, practicarea lui este dificilă pe teritoriul județului Cluj (între Rimetea și Buru), potrivit apuseni.info.