Conform CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Cătălin Rădulescu a terminat Facultatea de Medicină Generală la Timișoara, în 1987, însă, în același document, nu se precizează cu exactitate cât a profesat și unde.
La „Domeniul ocupațional”, Rădulescu trece în CV doar: „deputat în Parlamentul României”. Primul mandat de parlamentar l-a obținut în 1990 și, de atunci, și-a tot păstrat „jobul” la Casa Poporului, fiind mereu votat pe listele PSD (PDSR/FSN).
„Mitralieră” a trecut, în același CV, o lungă listă de „personalități politice care pot da referințe” despre el, listă pe care apar: Ion Iliescu, Liviu Dragnea, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Șerban Nicolaie, Eugen Teodorovici.
Recent, Cătălin Rădulescu a declarat, pentru Digi 24: „Înţeleg că prin termoscanare facială deja în momentul ăla autorităţile respective monitorizează într-un fel sau altul orice fel de persoană din România, pentru că îţi ia datele”, susţine deputatul Cătălin Rădulescu.
„Eu am studiat şi ca medic chestiunea asta şi din punct de vedere al legalităţii şi a respectării drepturilor omului. Măsurarea temperaturii nu poate s-o facă decât un cadru medical.
Nu poţi să pui pe unul să măsoare temperatura, care n-are nicio specialitate medicală, nici măcar asistent medical nu e. Eu am înţeles că prin termoscanare deja se accesează toate datele personale, deci e fără acordul persoanei. Nu se respectă legea care îţi asigură dreptul la informaţii private.
Înţeleg că prin termoscanare facială deja în momentul ăla autorităţile respective monitorizează într-un fel sau altul orice fel de persoană din România, pentru că îţi ia datele. Pe de altă parte, orice răceală o să-ţi dea o temperatură mai mare fără să ai COVID.
Nu trebuie să ai COVID ca să ai 37,3. Eu, de exemplu, am avut pneumonie la un moment dat, altă dată bronşită cronică şi am făcut temperatură. Orice stare de gripă, viroză gripală îţi dă temperatură peste 37 de grade. Ca să interzici intrarea într-o locaţie a unui om să facă cumpărături pentru că are 37 de grade iarăşi este o prostie, deci este o încălcare a dreptului fundamental de mişcare.
Să vină cei de la o secţie de Poliţie să-l ridice şi să-l ducă la spital iar este îngrădirea unui drept, pentru că cel puţin omul ăla trebuie să meargă acasă. Dar din ce am înţeles de la ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, în momentul în care temperatura este peste 37,3 grade, prin termoscanare se anunţă o secţie de poliţie care vine şi te ridică. Toate astea trei la un loc reprezintă nişte încălcări grave.
Nu poate să existe o autoritate care să mă urmărească pe mine fără să aibă niciun fel de motiv să ştie în orice moment unde sunt, unde intru, de ce intru”, a precizat Rădulescu, potrivit Digi 24.
Un termometru este diferit faţă de un termoscaner Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii spune că la intrarea în magazine şi instituţii nu se face termoscanare, ci doar se măsoară temperatura. El explică unde se face de fapt termoscanarea.
„Termoscanarea nici măcar nu are legătură cu aceste aparate de măsurat temperatura individual. Sunt nişte dispozitive de mari dimensiuni care măsoară temperatura pentru persoane care trec prin anumite culoare, gen aeroport, gări, instituţii cu trafic mare de persoane”, a afirmat Rafila.
Luarea temperaturii este legală, iar termometrul nu înregistrează date personale Avocatul Adrian Amuza precizează că luarea temperaturii în public, la intrarea în magazine, instituţii publice sau clădiri de birouri este perfect legală, în plină pandemie cu noul coronavirus.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a afirmat că măsurarea temperaturii la intrarea în spaţiile publice închise, magazine, clădirile instituţiilor publice sau ale operatorilor economici, reprezintă „o nouă temă falsă” de „dezbinare” şi de „minimalizare” a efectelor şi riscului virusului SARS-CoV-2.
El a adăugat că termometrul digital nu înregistrează date personale, „nu implantează cipuri”, „nu face poze” şi „nu ia CNP-ul, numele şi adresa persoanei”, ci afişează „doar” temperatura şi poate fi utilizat de personal nemedical instruit.
CV-ul lui Cătălin Rădulescu, conform documentului publicat pe site-ul Camerei Deputaților:
INFORMAŢII PERSONALE
cabinetparlamentarcmr@yahoo.com | ||||||||||
|
|
|||||||||
Naţionalitate | Română | |||||||||
|
|
|||||||||
Data naşterii | 02.08.1962 | |||||||||
|
|
|||||||||
Sex | Masculin | |||||||||
|
|
|||||||||
Stare civila | Casatorit - Cristiana Radulescu - Psiholog | |||||||||
|
|
|||||||||
Copii | O fetita (17 ani) - Francesca Anastasia Radulescu | |||||||||
|
|
|||||||||
Parinti | Tatal : Iulian Radulescu - Inginer Agronom
Mama : Anastasia Radulescu - Invatatoare |
|||||||||
|
|
|||||||||
Bunic | Nicolae Radulescu - Preot - Detinut politic, asasinat de comunisti in 1956 | |||||||||
|
|
|||||||||
Unchi | Cornel Radulescu - Preot - Asasinat de comunisti in 1986 pentru discreditarea lui Nicolae Ceausescu in strainatate | |||||||||
|
|
|||||||||
Educaţie şi formare | Facultatea de Medicina Generala Timisoara | |||||||||
Perioada | 1982 - 1987 | |||||||||
|
|
|||||||||
Calificarea / diploma obţinuta | Medic | |||||||||
|
|
|||||||||
Limba maternă | Romana | |||||||||
|
|
|||||||||
Limbi străine cunoscute | ||||||||||
Limba italiana | Avansat | |||||||||
Limba engleza | Mediu | |||||||||
|
|
|||||||||
Permis de conducere | Categoria B | |||||||||
|
|
DOMENIUL OCUPAŢIONAL
|
Deputat in Parlamentul României |
|||||||||
|
|
ACTIVITATI POLITICE
|
1989 - Luptator cu merite deosebite in revolutia romana din dec.1989;- Sef Comisie mediu si echilibru ecologic si sef comisie Politica Externa Protocol al CFSN Arges;
1990 - Sef Comisie Ocrotirii Sociale si Ajutor Medical si membru al Biroului Permanent al CPUN Arges;
1990 - 1991 - Presedinte al FSN Arges;
1990 -1992 - Deputat Parlementul Romaniei; - Sef al Delegatiei Parlamentare Arges; - Secretar al Comisiei de Politica Externa al Parlamentului; - Presedinte al delegatiei Parlamentare a Romaniei la Nato; - Presedinte al Comisiilor Parlamentare de Prietenie Romania-Italia, Romania-Grecia, Romania-Japonia; - Vicepresedinte al primei Reuniuni a Comisiilor pentru Politica Externa ale Parlamentelor Statelor din Bacani; - Reprezentantul Romaniei la SemiCentenarul Nicolae Titulescu in URSS; - Coautor al Proclamatiei de Unire a Romaniei cu Republica Moldova a Parlamentului Romaniei.
1991 - 1992 - Presedinte PD-FSN Arges
1992 - 1996 - Vicepresedinte al PD Arges.
Din 1996 - Vicepresedinte si Purtator de Cuvant al Fundatiei Ranitilor si Luptatorilor cu merite deosebite in Revolutia Romana din dec.1989 Filiala Arges.
Din 1996 - Membru PSD
Din 2005 - Membru PSD Pitesti (Arges).
Din 2010 - Vicepresedinte PSD - Diaspora.
Din 2012 - Coordonator PSD Republica Moldova
Din 10 dec.2012 - Deputat Parlamentul Romaniei - Colegiul 9. Pitesti Sud din partea USL.
Din 2013 - Membru al Comisiei pentru Transporturi si Infrastructura Din 2013 - Vicepresedinte PSD Pitesti Din 2015 - Vicepresedintele Comisiei pentru Afaceri Europene Din mai 2015 - Presedinte interimar PSD Diaspora Din octombrie 2015- Presedinte PSD Diaspora Din noiembrie 2015- Vicepresedinte PSD Arges Din septembrie 2016 - Vicepresedinte al Comisiei pentru Transport si Infrastructura Din decembrie 2016 - Deputat Parlamentul României - Camera Deputaților Din ianuarie 2017 - Vicepreședinte Comisia de Transporturi și Infrastructură - Camera Deputaților |
|||||||||
|
|
APARTENENTA LA ORGANISME PROFESIONALE SI NEPROFESIONALE
|
Din 1991- Membru ADIRI |
|||||||||
|
|
PERSONALITATI POLITICE
Personalitati politice care pot da referinte |
Ion Iliescu - fost Presedinte al Romaniei (1990 - 1996 ), ( 2000-2004 )Adrian Nastase - fost Prim Ministru ( 2000- 2004 ) Liviu Dragnea - fost Viceprim-ministru (2013-2015 ) și Președinte PSD din 2016 Victor Ponta - Prim-ministru (2013-2015) și Președinte PSD din 2012 Tudor Pendiuc - Primarul Municipiului Pitesti ( 1992- 2016) Sorin Grindeanu - Prim Ministru - 2017 |
|||||||||
|
|
|||||||||
Ministrii |
Nicolae Banicioiu - Ministrul Sanatatii ( 2014- 2015)Eugen Teodorovici - Ministrul Fondurilor Europene ( 2013 - 2015) - Ministrul Finantelor -2015 Constantin Nita - Ministrul Economiei (2013-2015) Viorel Ștefan - Ministrul Finanțelor - 2017 Mihai Fifor - Ministrul Economiei și Ministrul Apărării Adrian Tutuianu - Ministrul Apărării - 2017 |
|||||||||
|
|
|||||||||
Deputati |
Ion Mocioalca - Presedinte Comisia pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta ( 2013- 2016 )Bogdan Duvaz - Presedinte Comisia permanenta a Camerei Deputatilor si Senatului privind Statutul deputatilor si al senatorilor, organizarea si functionarea sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului (2015- 2016 ) Florin Paslaru- Lider Grup PSD- Camera Deputatilor 2016 |
|||||||||
|
|
|||||||||
Senatori |
Calin Popescu Tariceanu - Presedinte Senat (2014-2016)Mihai Fifor - Lider Grup PSD- Senat ( 2014- 2016 ) Șerban Nicolae - Lider Grup PSD - 2017 Nicolae Bădălău - Vicepreședinte Senat - 2017 |
|||||||||
|
|
|||||||||
Europarlamentari |
Victor Bostinaru - Vicepresedinte Grup Alianta Progresista a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul EuropeanViorica Dancila - Presedinte OFSD |
|||||||||
|
|
|||||||||
Presedinti de Organizatii Judetene PSD |
Dorel Caprar - Presedinte PSD AradDep. Ioan Mocioalca - Presedinte PSD Caras- Severin Presedinte Consiliul Judetean Dambovita Adrian Tutuianu - Presedinte PSD Dambovita Sen. Gabriel Mutu - Presedinte PSD Sector 6 Bucuresti (Primar sectorul 6 Bucuresti) Deputat Dan Tudorache - Presedinte PSD Sector 1 Bucuresti (Primar sectorul 1 Bucuresti) Primarul Sectorului 4 Bucuresti - Daniel Baluta - Presedinte PSD Sector 4 Bucuresti Sen. Nicolae Badalau - Presedinte PSD Giurgiu Dep. Laurentiu Nistor - Presedinte PSD Hunedoara Dep. Vasile Gliga - Presedinte PSD Mureș Dep. Rodica Nassar - Presedinte PSD Sector 2 Bucuresti Victor Alexeev - Presedinte PSD Republica Moldova Dep. Ionel Arsene - Presedinte Consiliul Judetean Neamt (Presedinte PSD Neamt ) Gadea Adrian Ionut - Presedinte Consiliul Judetean Teleorman Ion Mang - Președinte PSD Bihor |