„Am făcut două lucruri importante. În primul rând, am redimensionat partea de cheltuieli a Primăriei, adică nu am mai dat bani pe tot felul de tâmpenii cum ar fi târguri şi concerte. Am făcut economii care sunt substanţiale, adică sunt de ordinul 500 de milioane de lei la bunuri şi servicii, ăsta e un lucru. Al doilea lucru, am desfiinţat mare parte din companiile municipale, care erau o sursă imensă de pierderi”, a declarat primarul general al Capitalei, la Prima Tv, citat de news.ro.
Nicușor Dan a mai spus că au fost desfiinţate 14 dintre cele 24 de companii municipale. Patru dintre acestea vor fi păstrate, între care STB şi Termoenergetica, alte patru vor fi menţinute provizoriu, respectiv cele care de ocupă de semaforizare, de iluminat public, de acţiuni de tip DDD şi o altă companie care are un imobil în construcţie şi care trebuie menţinută până când clădirea va trece în patrimoniul Primăriei. Edilul a mai spus că sunt companii care au în patrimoniu bunuri mobile sau imobile care ar fi vândute la preţuri foarte mici dacă acestea intră în insolvenţă.
Citește și: Nicușor Dan: Primăria Capitalei va plăti cel puțin 66% din prețul gigacaloriei | Newsweek Romania
Întrebat care este valoarea economiilor făcute prin desfiinţarea companiilor înfiinţate în mandatului fostului primar general Gabriela Firea, Nicuşor Dan a răspuns: „E greu de făcut un calcul exact, dar este de ordinul undeva la 300 de milioane de lei pe an”.
Edilul spune că banii economisiţi astfel au fost folosiţi pentru plata datoriilor vechi ale administraţiei. Nicuşor Dan a arătat că, atunci când a devenit primar, a constatat că Primăria nu a plătit 165 de milioane de lei din contractul de achiziţie a autobuzelor, că existau restanţe la plata lucrărilor de infrastructură şi către diverse firme.
Citește și: 427 de decese COVID, raportate duminică, dintre care 33 anterioare | Newsweek Romania
Cel mai mare debit al Primăriei este către ANAF, constând în datorii legate de funcţionarea STB. Edilul a precizat că speră ca această datorie să fie eşalonată pe şapte ani, în timp ce alte debite vor fi achitate în timpul mandatului său. Datorii foarte mari şi vechi de peste un deceniu, care fac obiectul unor litigii în instanţă, sunt de plătit pentru modul în care a funcţionat fostul RADET.