Nicușor Dan: Constructorii care reabilitează termoficarea, scutiți de taxa auto

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 30.03.2021 - 15:56
Nicușor Dan: Constructorii care reabilitează termoficarea, scutiți de taxa auto
Nicușor Dan: Constructorii care reabilitează termoficarea, scutiți de taxa auto

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a condamnat violențele de la protestul desfășurat luni în București. În același timp, a anunțat că firmele care lucrează la reabilitarea termoficării sunt scutiți de taxa auto.

SHARE

„A fost aprobat în Consiliul General al Municipiului București proiectul privind scutirea de taxa auto pentru constructorii care reabilitează rețeaua de termoficare a Capitalei.

Modernizarea rețelei e o operațiune aflată în derulare, sunt și vor fi în continuare lucrări pe diferite tronsoane și e foarte important să le susținem prin diverse mijloace. Am aprobat în același timp o serie de proiecte de hotărâre pentru colaborarea administrației locale cu mai multe ONG-uri, în vederea derulării unor activități de asistență socială și de protejare a mediului, cu finanțare europeană”, a precizat Nicușor Dan într-un comunicat de presă.

Primarul general a vorbit și despre nevoia solidarității bucureștenilor și românilor în această nouă perioadă complicată a epidemiei.

Citește și: Interlopul Rechinu i-a mulțumit președintelui Mexicului. Nu-i pasă de mandatul de arestare românesc

„În ultimele zile înregistrăm în mod constant circa 1.000 de cazuri zilnice de COVID-19 în Capitală, deci trebuie în continuare să ne autoprotejăm și să-i protejăm pe ceilalți, fiind conștienți de eforturile foarte mari ale medicilor și personalului medical pentru a trata și salva pacienții.

Nu mai e mult și greul va trece, fiindcă vaccinarea continuă și un număr din ce în ce mai mare de bucureșteni și români capătă imunitate în fața bolii.

Citește și: VIDEO Autostrada Transilvania, afectată de o alunecare de teren în apropiere de Cluj

Înțeleg în același timp oboseala oamenilor în fața măsurilor de restricție, ca și nevoia lor de a-și exprima opiniile, inclusiv cele critice. Important este însă ca toate acțiunile publice să fie legale, non-violente, iar orice manifestare a libertății individuale trebuie să respecte și libertatea celorlalți.

Este foarte grav că în urma protestelor de ieri au existat distrugeri care au afectat inclusiv patrimoniul STB. Lipsa de civilizație ne costă pe toți și nu aduce nimic bun în calitatea vieții nimănui”, a precizat primarul general.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te