În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 22 octombrie a.c. se efectuează 261 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Noi descinderi în forță la grupările de infractori. Peste 260 de percheziții la nivel național
Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări, pe linie de investigarea criminalității economice (delapidare, contrabandă, evaziune fiscală, înșelăciune), investigații criminale (tâlhărie calificată, furt calificat) și arme, explozivi și substanțe periculoase (nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic, uz de armă fără drept, infracțiuni la regimul deșeurilor).
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice.